Grefierii ameninţă şi ei cu proteste: Creșterea vârstei de pensionare va echivala cu condamnarea la moarte sigură la locul de muncă

Data actualizării: Data publicării:
Statuetă reprezentând Justiția lângă un ciocanel de judecător.
Foto: Getty Images

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL a anunţat marţi că se va alătura protestelor declanşate de celelalte categorii de salariaţi din sistemul bugetar şi susţine că grefierii au "capacitatea necesară" de a bloca sistemul judiciar, notează Agerpres.

Într-un comunicat postat pe site-ul SNGJ DICASTERIAL, sindicaliştii critică postarea prim-ministrului Nicolae Ciucă pe Facebook în legătură cu creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, inclusiv pentru personalul auxiliar din instanţele judecătoreşti. 

"O reacţie fermă din partea sistemului judiciar sigur va exista şi chiar dacă nu suntem o categorie profesională numeroasă încât să reprezentăm capital electoral, avem capacitatea necesară să blocăm sistemul judiciar. Potrivit Constituţiei, puterea judecătorească reprezintă sau reprezenta (se pare) 'una din cele trei puteri ale Statului Român'. Curând, grefierii se vor alătura formelor de proteste deja în derulare, precum şi celor ce urmează a se iniţia de celelalte categorii de salariaţi nemulţumiţi de măsurile aparent populiste şi antisociale asumate de actuala guvernare", declară sindicatul grefierilor. 

Aceştia ameninţă că "foarte curând, niciun grefier nu va mai răspunde la telefonul personal, după orele de program, în zilele libere sau de repaus săptămânal, pentru a efectua sute de ore suplimentare neplătite sau pentru serviciul de permanenţă la arestări, indiferent că vorbim despre infracţiuni uşoare, tâlhării sau chiar crime". 

"Să vedem, atunci, cum prim-ministrul României va invoca, din nou, importanţa muncii grefierilor pentru bunul mers al sistemului judiciar!", mai spun sindicaliştii. Sindicatul precizează că, din evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice, numărul fizic de pensionari din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a fost de 1.724 grefieri la finele anului 2021 şi 1.667 la finele anului 2022. 

În context, spune sindicatul, are loc o scădere naturală, prin deces de la an la an, a numărului de grefieri beneficiari ai pensiei de serviciu, respectiv cu 57 persoane în anul 2022 faţă de anul 2021 şi cu 59 persoane faţă de anul 2020, iar creşterea vârstei de pensionare "va echivala cu condamnarea grefierilor la moarte sigură la locul de muncă!".

"Speranţa de viaţă a grefierilor este de 59 de ani, iar în prezent se pot pensiona la 60 de ani, de unde rezultă că nu vor mai apuca pensia de serviciu nici măcar în forma actuală", se mai arată în comunicatul DICASTERIAL.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...