Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus că va anunța abia marți, într-o conferință de presă, ce decizie a luat cu privire la taxa Oxigen.
Inițial, anunțul era prevăzut pentru astăzi.
Joia trecută, Gabriela Firea a organizat un „referendum” pe Facebook, în urma căruia ar fi primit peste 15.000 de mesaje, dintre care 90% de renunţare la taxa Oxigen.
Dacă nu va renunţa la taxă, aceasta ar urma să intre în vigoare de la 1 martie.
Începând cu această dată, maşinile sub Euro 4 vor plăti vinieta, iar maşinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul oraşului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021.
Mai mult, potrivit unui amendament al acestui proiect, maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, nu vor mai avea voie deloc în Bucureşti de la 1 ianuarie 2022, iar pentru cele Euro 3 restricţia este valabilă din anul 2024.
Potrivit aceluiasi amendament, sunt exceptate de la plata vinietei scuterele si motocicletele, dar si autovehiculele cu norma de poluare Euro 3 care funcţionează cu GNL, GNC şi GPL.
Pentru maşinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 va costa 5 lei pe zi.
Şoferii care circulă fară vinieta corespunzătoare vor fi sancţionaţi cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei.
Tarifele variază în funcţie de gradul de poluare al maşinii, de la 500 de lei la 1.900 de lei pe an.