FOTO. Doi morți și un rănit după coliziunea dintre un TIR și un autoturism pe DN 71

Data actualizării: Data publicării:
masina distrusa in accident
Doi morți și un rănit după coliziunea dintre un TIR și un autoturism.

Doi bărbați au murit și unul a fost rănit grav, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un TIR pe DN 71, în Doicești, județul Dâmbovița.

La evenimentul rustier au intervenit echipaje de la Detașamentul Pucioasa cu două autospeciale dintre care una de descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje medicale de la SAJ Dâmbovița.

Doi morți și un rănit după coliziunea dintre un TIR și un autoturism.
Doi morți și un rănit după coliziunea dintre un TIR și un autoturism.

„La locul accidentului au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate. Au fost demarate imediat manevrele de descarcerare ale celor două persoane prinse în autoturism, acestea fiind extrase în scurt timp şi predate echipajelor medicale. Toate victimele au fost găsite inconştiente. Pentru doi bărbaţi, pasageri în autoturism, a fost declarat decesul, iar a trei a victimă, un bărbat, a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte”, precizează ISU Dâmboviţa.

„Poliţiştii efectuează cercetări urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, anunţă IPJ Dâmboviţa.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri