Exclusiv Fostă pacientă la Suceava: Eu și alți pacienți am fost externați noaptea, fără să facem al doilea test. Diagnosticul a venit după
O femeie care a stat opt zile internată în Spitalul Județean Suceava a povestit experiența incredibilă pe care a trăit-o acolo. A fost externată la miezul nopții și trimisă acasă, fără să știe dacă este sau nu pozitivă la coronavirus. Diagnosticul a venit abia după externare.
Pacientă: Era săptămâna când începea degringolada de acolo şi erau depăşiţi, doctorii erau infectaţi, am înţeles. Condiţiile erau la început sub orice critică. Toaletele erau doar două la un palier din acesta. Ce să vă spun, fără săpun, fără hârtie igienică, fără dezinfectant, într-o secţie care se cheamă infecţioase. Iniţial am fost puşi la un loc, cei testaţi, neconfirmaţi, cei cu pneumonii şi cei confirmaţi cu acest COVID. Vrând, nevrând eram câte doi, câte trei, câte patru în salon.
Cel mai mult m-a speriat faptul că nu venea nimeni să vorbească cu noi. Noi nu am ştiut suntem sau nu suntem infectaţi. Unii au fost testaţi, alţii nu. Nu aveam rezultate la aceste teste.
Era o schemă de tratament care nu se respecta la nimeni aproape. Toată medicaţia, pentru a înghiţi acele capsule, noi toţi vomam. Nu ştiu cât din acele medicamente reuşeau să ajungă în organism şi să îşi facă treaba dacă erau date pentru a-şi face treaba.
Era o asistentă îmbrăcată în acel costum cu lacrimi în ochi se uita la mine şi am întrebat-o dacă mai poate şi ea pentru că era singură şi la parter şi la etaj, la toţi bolnavii respectivi şi ea mi-a spus: nu mai pot, am şi eu febră şi mă dor şi pe mine mâinile, muşchii, dar când vă văd pe voi cum sunteţi aici nu pot să nu vin la serviciu.
Am stat acolo enorm de mult singuri, singuri, ai nimănui. Nu aveam un număr de telefon unde să sunăm. Într-o noapte a căzut o bătrână din pat. Două ore aproape a stat jos, a venit din nou o infirmieră cred şi a reuşit să o urce pe pat. Nu aveam la cine striga.
Noi ne-am ajutat acolo unii pe ceilalţi. Cât am putut şi cât reuşeam să ne ridicăm de pe pat.
Externarea a fost cred o soluţie de avarie. Pentru că în momentul în care au văzut că o parte dintre noi am reuşit să ne ridicăm din pat şi să fim cât de cât mai bine, au venit cu nişte declaraţii pe propria răspundere că avem unde să ne autoizolăm, dar nu ne-au retestat, deci noi am fost scoşi de acolo fără a face testul numărul doi măcar în care să primim răspunsul că suntem pozitivi sau negativi. Noi am fost trimişi în familii marea majoritate dintre noi. Nu ni s-a explicat cum trebuie să plecăm de acolo, care e procedura, ce luăm cu noi de acolo.
Nu a dezinfectat nimeni hainele noastre, telefoanele noastre, nu aveai cu ce. Noi am plecat cu ce am venit, cu aceleaşi lucruri am plecat.
Ne-au îmbarcat câte 4 în salvare şi ne-au distribuit la adresele aproximative pe care le aveau.
În discuţiile cu doamna asistentă eram 18,19. Nu ştiu dacă am plecat toţi. Sunt care au cerut să fie testaţi şi după aceea să meargă acasă în familie. Eu am fost în a patra salvare, cred, cam a treia salvare, deci 12 am plecat sigur.
Reporter: Cum au motivat externarea?
Pacientă: Că va fi mai bine pentru noi acasă, lucru pe care îl ceream şi noi
Rezultatul testului era venit, dar mie nu mi s-a comunicat decât în momentul în care am fost externată cu acele bilete în noaptea respectivă. Eu nu am ştiut dacă sunt sau nu pozitivă.
Reporter: De ce a fost nevoie să vă scoată din spital noaptea târziu?
Pacientă: Acest lucru nu pot să vi-l spun. Noaptea, mă gândesc la o explicaţie pentru că atunci erau mai libere salvările poate sau maşinile acestea speciale cu care să fim duşi acasă. Nu e o practică obişnuită ca aceste externări să se facă în miez de noapte. Nu ştiu, credeţi-mă, am fost primul lot care am ieşit, după aceea nu mai ştiu ce s-a întâmplat.
Reporter: Dumneavoastră vi s-a părut o decizie bună, sigură pentru dumneavoastră, pentru familia dumneavostră să plecaţi din spital deşi sunteţi încă infectată?
Pacientă: Pentru familia mea, nu ştiu cât a fost o decizie bună, dar pentru mine personal, eu cel puţin aşa percep că mie îmi este mult mai bine, că recuperarea este mult mai în siguranţă acasă la mine, deşi sunt izolată într-o cameră, soţul îmi aduce mâncarea prin uşă. Eu sunt cu mască, cu mănuşi, cu dezinfectant. Eu aveam toate lucrurile astea acasă, acolo nu le aveam.
Eu am sunat la DSP, am încercat să intru acolo în legătură cu cineva. Am spus şi celor de la Poliţia locală. Ce pot să vă zic decât că stau şi aştept, mă uit pe geam, încerc să-mi umplu mintea cu lucruri frumoase.
Reporter: Ce v-au spus de la DSP?
Pacientă: De la DSP au spus că încă nu e nicio procedură legată de noi, cei care am plecat de acolo din spital.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
