Mai multe mașini au fost implicate, sâmbătă dimineață, în două accidente pe Autostrada Soarelui, ceea ce a dus la blocaje și la cozi uriașe de autoturisme. Se întâmplă în weekendul în care pe litoral se estimează că vor fi 100.000 de turiști.
Este cel mai aglomerat sfârșit de săptămână din acest sezon. Aproape 100.000 de persoane sunt așteptate în aceste zile la malul mării.
Sâmbătă dimineață, cei care au plecat spre litoral sunt blocați cu mașinile la Km 101 și Km 182, unde au avut lc două accidente rutiere.
Ramona Tudor, de la Centrul Infotrafic, a declarat la Digi24 că accidentele nu s-au soldat cu victime care să aibă nevoie de transport la spital, dar că au dus la blocarea circulației. Polițiștii rutieri sunt la fața locului pentru fluidizarea traficului.
În accidentul de la kilometrul 101 al Autostrăzii A2 pe sensul dinspre București către Constanța, produs în zona localității Drajna, județul Călărași, au fost implicate patru mașini.
În accidentul produs la kilometrul 182 al Autostrăzii A2 pe sensul dinspre București către Constanța, în zona localității Medgidia, județul Constanța, au fost implicate două mașini. Două persoane au fost rănite. În urma impactului, unul dintre cele două autoturisme a rămas imobilizat pe banda a doua.
Șoferii care încheie coloane de autovehicule ce încetinesc sau opresc brusc sunt sfătuiți să pună în funcțiune luminile de avarie, pentru a-i atenționa pe cei care se apropie din spate să reducă viteza la timp.
Polițiștii se așteaptă ca tot weekendul să fie aglomerat, peste valorile normale de trafic.
Editor : Georgiana Marina