Vijelie în București. Un copac s-a prăbușit în curtea Institutului Cantacuzino

Data publicării:
copac cazut cantaxcuzinno

Adrian Onu, directorul instituţiei, spune că au fost sparte geamuri și a fost afectată o conductă de gaze în urma prăbușirii unuia dintre copacii din curte.

A afectat faţada clădirii, până la etajul trei a spart geamuri, a afectat aparatura, am reuşit să mutăm aparatura. Colegii de la tehnic încearcă să limiteze efectele, colegi pe care nu i-am putut plăti cu jumătate din chenzină”, a spus el.

Adrian Onu a spus că a fost afectată o conductă de gaze, astfel că vor rămâne fără căldură câteva clădiri. Directorul Institutului Cantacuzino a spus că nu a fost anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență, deoarece angajații institutului pot gestiona situația.

Incidentul a avut loc în condițiile în care Capitala și 24 judeţe din sudul ţării sunt sub avertizare de cod galben de viscol și ninsori.

Pentru judeţul Olt este emisă o avertizare cod portocaliu de scurtă durată, până la miezul nopţii. Avertizarea cod galben a intrat în vigoare în urmă cu șapte ore şi va expira mâine, la ora 14. Meteorologii spun că în Oltenia şi la munte cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate. Vântul va viscoli şi va spulbera zăpada. La munte va ajunge la 50-60 de kilometri pe oră, iar în sudul Banatului, la 80 de kilometri pe oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri