VIDEO. Urmărire ca-n filme pe străzile din Craiova
Data publicării:
Într-o singură zi, poliţiştii din Craiova au plecat de două ori în urmărirea unor şoferi care au refuzat să oprească pentru control. Unul dintre incidente a fost filmat de la balconul unei locuinţe.
În imagini se vede cum şoferul îl ocoleşte pe poliţistul care, apoi, aleargă către maşină şi pleacă pe urmele acestuia. 1.500 de lei şi 3 puncte penalizare. Aceasta a fost sancţiunea primită de conducătorul auto.
Incidentul a avut loc la câteva ore după ce poliţiştii au folosit pistoalele şi forţa ca să oprească un alt şofer. Au tras focuri de avertisment și în pneurile mașinii și l-au imobilizat pe șoferul care refuzase să oprească şi era recalcitrant. Bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere și a fost amendat cu peste 2000 de lei.