Din cauza vizitei premierului român, Baltzo Zoltan, vicepreşedintele formaţiunii naţionaliste Jobbik, i-a acuzat de trădare pe liderii socialişti maghiari care l-au invitat pe Victor Ponta la ei.
Ponta a luat cuvântul chiar înaintea liderului socialiștilor europeni, bulgarul Sergei Stanishev. Relaxat, premierul român și-a permis chiar o gluma, o analogie la numele prim ministrului ungar Victor Orban, rivalul politic al socialiștilor din Ungaria.
În discursul său, premierul român și-a declarat sprijinul pentru socialiștii maghiari, cărora le-a dorit să revină la putere.
La finalul zilei, forțele de ordine forţele s-au declarat mulțumite că nu au apărut incidente nici la congresul socialiștilor, nici la mitingul formațiunii naționaliste Jobbik.