Dragnea - Tăriceanu, pe urmele tandemului Ponta – Antonescu?

Vă amintiți de tandemul Ponta – Antonescu? Vă amintiți cum negau toate informațiile despre tensiunile din interiorul alianței lor, dar și zvonurile care începuseră să apară, încă de la începutul lui 2013, că PSD va avea candidat propriu la prezidențiale și că îi vor trage clapa liderului PNL?

Dar mai ales, vă amintiți cât de neverosimilă era spargerea USL, în condițiile în care obținuseră 60% în alegerile din 2012? Și cât de ilogică părea ruperea înțelegerii inițiale potrivit căreia Crin Antonescu urma să ajungă președinte, iar Victor Ponta să rămână premier?

Și cu toate astea, exact asta s-a întâmplat. Victor Ponta a forțat ruperea USL, deși spunea din cinci în cinci minute că și-o dorește în continuare, iar Crin Antonescu a acceptat-o cu seninătate, după ce, cu puțin timp în urmă, i se făcuse o ofertă de nerefuzat: aceea de a se retrage definitiv din politică

 Un proiect politic de succes (pentru ei, nu pentru noi) s-a făcut țăndări, cei doi lideri aveau să iasă înfrânți, în timp ce toți sponsorii lor au pierdut o căruță de bani. Și asta în condițiile în care Victor Ponta s-a lăsat convins cu greu să-și asume riscul candidaturii pentru Cotroceni. El ar fi fost mai mult decât mulțumit cu funcția de premier.

Deși suntem încă departe de a avea un verdict final, nu ar fi exclus să ne aflăm într-un moment politic similar celui de la finele lui 2013, când destrămarea USL a început să devină vizibilă chiar și pentru neinițiați. Între interesele pe termen mediu și lung ale lui Liviu Dragnea și ale lui Călin Popescu Tăriceanu se cască o prăpastie din ce în ce mai mare.

Semnele sunt cât se poate de evidente. Liderii coaliției de guvernământ nu au mai fost văzuți de săptămâni bune împreună. Nu contează că nu au călătorit unul lângă celălalt în avionul care îi ducea la Frankfurt, acum trei săptămâni, dar spune multe faptul că nu au mai ieșit de o bună bucată de vreme să facă declarații comune, în condițiile în care subiectele contencioase între partidele lor s-au înmulțit considerabil.

După declarația lui Tăriceanu că intenționează să candideze la președinție nu au mai existat comunicări oficiale din partea coaliției pe subiectul Pilonului II de pensii sau pe proiectul de modificare a Codului Administrativ, ambele surse de tensiuni în coaliție. În schimb, a început să curgă cu ironii. Tăriceanu l-a înțepat pe șeful PSD pe tema participării la chermezele SRI, Dragnea a spus că nu îl interesează candidatura șefului ALDE la prezidențiale.

Nu lipsesc nici gesturile simbolice. Dragnea a participat la recepția dată la Cotroceni, de Ziua Europei, în timp ce Tăriceanu a refuzat să meargă. În schimb, Tăriceanu a ieșit să-l întâmpine pe Klaus Iohannis când a venit la Parlament pentru a participa la Summitul Formatului Bucureşti (B9), în timp ce Dragnea a preferat să rămână în birou.

Nici ironiile, nici gesturile simbolice nu înseamnă mare lucru. Dar candidatura la prezidențiale, da! De acolo s-a rupt și tandemul Ponta – Antonescu. Iată ce scriam în iunie 2013, într-un moment în care nimeni nu îndrăznea să spună public că PSD nu își va respecta promisiunea și nu îl va susține pe liderul PNL la prezidențiale. Interesant este că și atunci se punea la cale modificarea Constituției (oficial, nu pe șest, ca astăzi, cu ajutorul CCR) astfel încât președintele să piardă din prerogative.

”Nemulţumirea fundamentală a lui Victor Ponta şi a celor ce îl susţin, vine de la decizia lui Antonescu de a-i lăsa fără puteri pe viitorii preşedinţi ai ţării. De ce? Pentru că şi şeful PSD urmăreşte să devină preşedinte şi nu are nici un motiv să-şi dorească să ajungă la Cotroceni ca un om de paie.

Funcţia are valoare, mai ales pentru aliaţii săi, doar atâta timp cât vine la pachet cu o putere reală. Ce rost ar avea să investească atâtea resurse în lupta pentru preşedinţie dacă victoria omului pe care îl promovează – Ponta sau oricine altcineva - nu le va aduce un plus de pârghii de influenţă?

Spre deosebire de alte teme, cum este ofensiva împotriva lui Dan Voiculescu, de exemplu, aspiraţiile lui Ponta la funcţia supremă în stat se bucură de susţinerea totală şi entuziastă a locotenenţilor săi. Motivul este evident. Dragnea şi Zgonea speră să-i ia locul la conducerea PSD deîndată ce va pleca la Cotroceni.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să vegheze şi ei ca avantajele funcţiei prezidenţiale să fie suficient de tentante pentru ca Ponta să decidă că merită să renunţe pentru ele nu atât la şefia partidului cât mai ales la funcţia de premier. Iar pericolul maxim care le poate ruina speranţa de a prelua în curând şefia partidului vine acum de la Antonescu. Dacă noua Constituţie trece în forma gândită de liderul liberal, Ponta nu va părăsi niciodată partidul pentru Cotroceni.

Ambiţiile şi calculele social democraţilor nu îi sunt străine partenerului lor din USL. Antonescu este acum sigur că PSD nu îl va susţine şi că va arunca un candidat propriu în lupta de anul viitor. Se vede din atitudinea sa paradoxală din ultimele săptămâni: şi-a amputat singur un an de mandat şi majoritatea atribuţiilor unui funcţii pe care, teoretic, ar urma să o preia foarte curând.

Atitudinea umilă, dacă nu chiar sinucigaşă, contrastează flagrant nu doar cu orgoliul său elefantin ci şi cu modul în care şi-a pregătit Adrian Năstase, de exemplu, descălecarea la Cotroceni. Cu un an înaintea alegerilor, fostul şef al PSD a mărit mandatul prezidenţial la cinci ani, iar atunci când a fost sigur că nimeni nu îi mai poate sufla victoria a pompat în bugetul administraţiei prezidenţiale o sumă colosală.

Ce-i diferenţiază pe Năstase şi Antonescu? Adrian Năstase era absolut sigur că va câştiga alegerile şi va deveni viitorul preşedinte al României, în timp ce Crin Antonescu este absolut sigur că se află la un pas de a-şi rata visul. De aceea, joacă la disperare.”

Vă sună cunoscut? Este exact ce se întâmplă astăzi sub ochii noștri. Politicianul care este convins că pe zi ce trece se îndepărtează tot mai tare de visul de a ajunge la Cotroceni, Liviu Dragnea, lucrează din zor la slăbirea funcției prezidențiale și mutarea centrului de putere în Parlament, acolo unde el controlează jocul.

În timp ce Tăriceanu, care crede că are o șansă reală să câștige în 2019, nu este deloc încântat de planurile partenerului său. Dar, întocmai ca și Ponta, Tăriceanu nu își manifestă deschis opoziția. Preferă să îl lucreze pe la spate pe Dragnea, cam după aceeași rețetă care i-a fost aplicată și lui Antonescu.

Nu este deloc o întâmplare că ne aflăm într-o situație în oglindă cu cea din 2014. Între Ponta și Tăriceanu există o afinitate evidentă, așa cum există și între Dragnea și Antonescu.

O mare parte din zecile de milioane de lei obținute de Casa de avocatură a lui Dan Șova de la diverse companii de stat și care au făcut obiectul procesului de la Înalta Curte, au fost încasate în perioada în care premier era Călin Popescu Tăriceanu. Inutil să mai spunem că nici atunci nu mișca nimic în companiile energetice, precum CE Rovinari sau Turceni, fără încuviințarea sa. Din acești bani a primit și Ponta o mică parte. Nu este deloc de mirare că liderul ALDE a salutat, joi, cu mare entuazism decizia de achitare primită de Ponta și Șova, în primă instanță. Liviu Dragnea, în schimb, nu a scos un cuvânt.

Și nu este singura afacere în care Tăriceanu și Ponta sunt conectați indirect. Gheorghe Boeru, arestat în dosarul SC Hidro Prahova SA, în care sunt anchetați și Sebastian Ghiță și cumnatul lui Victor Ponta, duce direct la președintele Senatului, după cum spun procurorii. Motivul? Gheorghe Boeru ar fi  fost trimisul special al lui Călin Popescu Tăriceanu pentru obținerea unor contracte.

Aceste legături explică de ce, în februarie 2014, când Antonescu a propus ruperea USL și ieșirea PNL de la guvernare, Tăriceanu s-a opus. Pe el a mizat Ponta pentru a crea aparența că USL continuă să existe. Drept recompensă, PSD l-a ajutat, o lună mai târziu, pe Tăriceanu să îi ia locul lui Antonescu la șefia Senatului. Din acel moment, fostul premier i-a luat rapid locul lui Antonescu devenind principal partener politic al lui Ponta, dar și un vajnic apărător al acestuia, când a fost pus sub acuzare de DNA.

Chiar dacă relația Dragnea – Antonescu nu este atât de veche și nici nu are dimensiunea financiară a celei dintre Ponta și Tăriceanu, nu este lipsită de semnificații. Două lucruri merită spuse. Primul, în campania pentru alegerile din 2012, Antonescu mergea mai des alături de Dragnea decât de Ponta. Al doilea, Antonescu a confirmat toate acuzațiile făcute de Dragnea împotriva lui Ponta, despre rolul acestuia în numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA și despre legăturile cu George Maior și Gabriel Oprea. Nu a simțit nevoia niciodată să spună că nici Dragnea nu era un intrus în aceste cercuri.

Când cele două perechi de politicieni liberalo-pesediști s-au destrămat, iar Antonescu și Ponta au fost nevoiți să părăsească arena, refacerea USL sub coordonarea lui Dragnea și Tăriceanu a părut o mișcare firească. Nu a fost, însă, așa. Cei doi au în comun lupta împotriva justiției și împărțirea beneficiilor guvernării. Dar cam atât.

De la lucruri frivole – unul preferă micii și berea, altul ficatul de gâscă și șampania, unul se simte bine o plajă de mâna a treia din Brazilia, altul la Monte Carlo, la cele care contează – cum și-au făcut banii, cine le sunt prietenii și ce zone ale serviciilor îi susțin, între Dragnea și Tăriceanu există numeroase diferențe care ar face doi oameni normali profund incompatibili.

Faptul că lucrează împreună și că până acum le-au ieșit multe planuri are aceeași explicație ca și în cazul tandemului precedent, Ponta – Antonescu. Centrele de putere care îi susțin nu le-au lăsat de ales. Un dușman comun foarte puternic și sumele imense aflate în joc s-au dovedit suficiente pentru ca tot ce îi desparte să rămână irelevant. Până acum.

De aceea, întrebarea de 100 de puncte este aceeași care plutea deasupra capetelor noastre și în urmă cu patru ani: va fi, de data asta, instinctul de supraviețuire mai puternic decât dorința de a pune mâna pe toată puterea și de a nu împărți cu alții decât firimituri, care a pus căpat proiectului USL și a dus la înfrângerea ambilor lideri?

Sau vor confirma, din nou, pronosticul din 2014: ”De bunăvoie şi nesiliţi decât de orgoliu şi de lăcomie vor părăsi confortul unei alianţe şi majorităţi parlamentare pentru a începe o aventură din care niciunul nu ştie cum va ieşi.”

Cunoscând cum îi privesc cei din casta lui Tăriceanu pe cei din tagma lui Dragnea, tind să cred că istoria se va repeta.