Astăzi, legea de modificare a funcționării și organizării STS nu a fost dezbătută de Camera Deputaților, astfel că a trecut tacit. Senatul urmează să aibă ultimul cuvânt.
Pe vremea când mai era la guvernare, USL și-a asumat să ia Serviciul de Telecomunicații Speciale de la CSAT și să-l treacă în subordinea Parlamentului, urmând ca, separat, serviciul 112 să treacă la Ministerul de Interne.
Premierul Victor Ponta nu a explicat de ce coaliția aflată acum la guvernare – PSD, PC, UNPR, UDMR – nu a mai susținut în Camera Deputaților aceste modificări, dar a susținut că, cel puțin teoretic, crede că este mai bine ca serviciul 112 să treacă în continuare la MAI.
„Sunt șef al Guvernului și nu pot să comentez în niciun alt fel ce decide Parlamentul. În continuare cred, dincolo de disputele cu domnul Băsescu, că 112 este peste tot în Europa la MAI sau MApN, numai în România este la președinte, ca să știe Băsescu ce vorbim noi la telefoane”, a spus Victor Ponta, premier.