„Ursul de Aur”, în România. Netzer: A fost copleșitor. Președintele juriului mi-a strâns mâna două minute

Data publicării:
17022013 20ajuns-49979

„A fost extrem de bine, filmul a fost bine primit și de presă, critici și spectatori, de juriu. A fost copleșitor, nici acum nu prea mi-am revenit. A mers totul foarte repede, am dormit o oră azi-noapte, aș vrea să mă odihnesc. În timp, o să diger și o să încep să mă bucur”, a spus Călin Peter Netzer jurnaliștilor care l-au așteptat la aeroport.

„În privința Oscarurilor, depinde de distribuitor, dacă va fi vândut cui trebuie în America, dacă promovarea se va face cum trebuie”, a adăugat el, întrebat dacă filmul său are acum și șanse la Oscarul pentru film străin de anul viitor.

Netzer a povestit că președintele juriului, Wong Kar Wai, i-a spus că filmul e o capodoperă și i-a strâns mâna timp de două minute. „M-a emoționat foarte tare”, a mărturisit regizorul.

De ce nu a luat Luminița Gheorghiu „Ursul de argint”

Filmul care ia Ursul de Aur nu poate lua încă un premiu. E scris clar în regulament, Ursul de Aur e al Luminiței Gheorghiu, așa cum e al filmului. Rolul ei este cred aproape fără egal în cinematografia românească”, a declarat producătoarea Ada Solomon.

Cinematografia românească e cel mai bun brand de țară, pentru ea se cheltuiesc însă mult mai puține milioane decât pentru alte campanii. Urmează pregătirea pentru lansarea din România, va avea loc pe 7 martie. Dacă e ceva ce ne aduce bucurie maximă e că prin acest premiu sperăm că lumea va veni să îl vadă. E poate cea mai mare împlinire. La premieră o veți admira pe Luminița Gheorghiu. Am vorbit cu ea la telefon”, a adăugat ea.

Luminița Gheorghiu a lipsit, sâmbătă seară, de la gala berlineză și nu a fost prezentă nici duminică la aeroport, pentru a-și întâmpina colegii. Actrița a declarat sâmbătă seara, pentru Digi24, că a fost nevoită să se întoarcă în țară mai devreme, pentru că avea de rezolvat niște probleme personale.

Bogdan Dumitrache: Cel mai greu a fost dozajul de energie

„Am lucrat mult, după ce Călin m-a ales ca personaj, câteva luni am lucrat din greu, dar a meritat din plin”, a mărturisit actorul Bogdan Dumitrache.

„Cel mai greu a fost dozajul de energie, emoția negativă consumă multă energie. E important să știi să dozezi, altfel te trezești leșinat”, a subliniat el.

„Filmul a fost foarte puternic încă de la scenariu, foarte bine construit. Mai tot m-a consumat foarte tare, personajul meu e într-o situație extraordinară, nu ordinară. M-am regăsit la nivelul la care fiecare avem o mamă care ne-a răsfățat sau cu care ne-am certat vreodată. Mai departe a fost un exercițiu de imaginație destul de greu”, a declarat actorul jurnaliștilor, la aeroport.

Ada Condeescu: Probabil încă nu își dau seama ce se întâmplă

„Abia aștept să vină filmul în țară, și Ursul de Aur. Cred că toată România așteaptă acest film”, a spus actrița Ada Condeescu pentru Digi24. „E important că și acum, după atâția ani de când luăm premii, iată cu acest nou premiu și prim Urs de Aur că suntem acolo, în top și suntem cei mai buni”, a adăugat ea.

„Mă uitam la ei aseară pe scenă și recunoșteam emoțiile, încercarea de a fi calm pe scenă, cred că drumul până la scenă a fost foarte greu. Mie îmi venea să rămân pe loc. E important pentru un actor să fie în distribuția unui film care cu siguranță va mai lua premii. E o onoare, o bucurie incredibilă. Probabil nu-și dau seama ce se întâmplă încă, ai senzația că toată lumea e a ta”, a subliniat actrița.

„A fost o onoare să fiu din nou pe scena de la Berlin și să primesc un premiu, a fost unul luat după câțiva ani buni de muncă. E o platformă de promovare a tinerilor actori, mă bucur că am fost acolo. Din păcate, CNC (Centrul Național al Cinematografiei - n.r.) nu a simțit că este ceva important și nu ne-a sprijinit în nicun fel. Sper să mă ajute acest trofeu în carieră, să duc România și mai departe și să lucrez cu regizori din străinătate, poate chiar vom ajunge în America”, a declarat Ada Condeescu. Ea a primit, luni seară, la Berlin, trofeul Shooting Stars dedicat tinerilor actori.

Irina Margareta Nistor, critic de film: Poate că acum se va schimba ceva

„Așa a sperat și Mungiu, că se va modifica ceva esențial, după ce a câștigat. Poate că acum o să se întâmple, dar trebuie să se întâmple și în privința publicului, nu numai în privința autorităților. Mergând la film, îl susții”, a spus la Digi24 criticul de film Irina Margareta Nistor.

„Pe 8 martie filmul intră pe marile ecrane, atunci vom vedea reacția publicului. Pe cea de aici am văzut-o, sala a fost entuziasmată. Era un public al iubitorilor de cinema, s-a stat la cozi pentru a vedea acest film, cred că ar fi extrem de important ca lucrurile să meargă astfel”, a subliniat Irina Margareta Nistor.

„Am văzut de două ori filmul, am cititi inițial scenariul, când a luat concursul CNC. A fost complicat de făcut, au fost ore lungi de filmare, dar rezultatul s-a văzut. E un film intens, în care toți au vrut ca treaba să iasă bine. De departe, scena în care mama încearcă să convingă un martor să își schimbe declarația mi-a plăcut cel mai mult. E extrem de bine gândită, foarte bine jucată, ai impresia că ești acolo și că ți se poate întâmpla așa ceva oricând”, a subliniat ea.

„Preferințele publicului românesc merg spre comedie, nu spre dramă. va fi o bătălie pe care trebuie să o câștige. Dacă va avea și o foarte bună lansare, o să funcționeze”, a declarat Irina Margareta Nistor referitor la premiera filmului, care va fi la 8 martie.

Tudor Giurgiu: Suntem buni de arătat în lume, dar situația filmului românesc rămâne o catastrofă

Regizorul Tudor Giurgiu spune că Ursul de aur obținut de producția „Poziția copilului” reprezintă un semn de continuitate și confirmă că filmele românești ale noului val, apreciate de critica internațională în ultimii ani, nu au fost doar „un foc de paie”.

În opinia regizorului, marele atu al peliculei este scenariul extraordinar, cu un subiect universal, și jocul de excepție al actriței Luminița Gheorghiu. De altfel, a spus Tudor Giurgiu, decizia juriului de la Berlin a fost „destul de unanimă”.

Cel mai bun lucru ce i se poate întâmpla filmului lui Netzer este să vină publicul românesc la cinematograf, spune Tudor Giurgiu. Regizorul subliniază că filmul are o poveste foarte puternică, este emoționant, are atuuri să umple sălile.

Pe de altă parte, Tudor Giurgiu constată cu regret că situația filmului românesc rămâne aceeași, precară, confruntat cu subfinanțarea, în ciuda premiilor pe care le câștigă în străinătate. „Filmele pe care le lăudați sunt așa, un fel de cireașa pe coliva filmului românesc. La noi, acuma, situația este dramatică. Resursele pentru film aproape s-au înjumătățit față de anul 2007 și filmele se fac foarte greu. Pe nimeni nu interesează asta, nici pe CNC, nici pe cei de la minister, nici la Guvern. Noi suntem buni de scos și de arătat în lume – și se va plimba probabil și Călin cu echipa lui o săptămână, vor strânge mâini, li se vor da decorații, dar situația filmului românesc rămâne aceeași. În momentul de față banii pentru film în România, primiți posibil de la vreun proiect sau altul sunt mai puțini decât în Bulgaria sau în Macedonia. Or, lucrul ăsta e foarte trist. Din păcate, vei ajunge să faci filme din nimic”, a arătat Tudor Giurgiu.

„Noi am tot tras semnale de alarmă, pe diferite căi, dar, din păcate, pe nimeni nu preocupă. Nu e un subiect fundamental decât, probabil, în momentul în care regizorii se întorc cu premii, după care ne reîntoarcem la starea asta de totală inactivitate”, acuză Tudor Giurgiu. El atrage atenția că în momentul de față România este văzută ca un actor foarte minor pe piața coproducțiilor internaționale, a schimburilor, România nu inițiază coproducții, nu prea are tratate. „Din păcate, pe cât de bun e văzut filmul românesc în afară - din perspectiva celor care fac film, regizori - la nivel instituțional, la noi, e o catastrofă”, a conchis Tudor Giurgiu.

Citiți și:BERLINALA. Filmul „Poziția copilului” concurează pentru „Ursul de Aur”

CORESPONDENȚĂ BERLIN. „Poziția copilului” a avut premiera la Berlinală

CORESPONDENŢĂ BERLIN. Jurnal de festival: Mica Românie din marele Berlin

URSUL DE AUR. Ada Condeescu a primit trofeul Shooting Stars la Berlin

CORESPONDENȚĂ DIN BERLIN. Din culisele premierei internaționale a filmului „Poziția copilului”

CA-N FILME. România, pe covorul roșu la Berlin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...