Un urmărit internaţional pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri şi infracţiuni la regimul armelor a fost adus vineri seară din Marea Britanie, au declarat surse judiciare pentru News.ro.
Conform surselor citate, Memet Ali Gener, născut la data de 09.10.1991, urmărit internaţional din categoria „MOST WANTED”, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri şi infracţiuni la regimul armelor, a fost extrădat din Marea Britanie şi a sosit la Bucureşti vineri seară.
Bărbatul a fost condamnat la 7 ani şi 2 luni de închisoare de către Tribunalul Tulcea.
În luna octombrie 2016, acesta a indus în eroare o persoană de sex feminin, pe care a ţinut-o la domiciliul său şi a transportat-o în Germania, unde a obligat-o să practice prostituţia.
De asemenea, a introdus în Romania un pistol şi grindere pentru mărunţirea canabisului. La domiciliul său, a fost pus în evidenţă THC - tetrahidrocanabinol, principalul compus cu efect psihoactiv din planta de canabis.
Editor : Liviu Cojan