În urma votului, după citirea biletelor, Mitropolitul Nifon proclamă numele Domnitorului Ţării Româneşti ales în unanimitate şi anume Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Moldovei.
La auzul acestei veşti, poporul adunat pe Dealul Mitropoliei a fost cuprins de o bucurie de nedescris. Bucuria a fost vestită tuturor de dangătul clopotelor Mitropoliei şi al celorlalte biserici, „tot Bucureştiul era în picioare de la Filaret la Dealul Mitropoliei, până la Băneasa..." (Pr. Prof. Mircea Păcurariu, op.cit. p.12.) - nota un cronicar al vremii. Imediat după încheierea şedinţei, conform hotărârii Adunării, Mitropolitul Nifon comunică prin depeşă telegrafică Domnitorului Alexandru Ioan Cuza rezultatul alegerilor din Ţara Românească şi îl invită să ia cârma Ţării.