Un tânăr din județul Suceava, care s-a urcat luni noapte beat la volan după ce s-a certat cu părinții, a sunat la 112 și a cerut să fie oprit de către un echipaj de poliție. Apelul care suna ca o glumă s-a dovedit a fi cât se poate de real în scurt timp.
Un echipaj al Poliției Rutiere din Rădăuți a fost solicitat să intervină luni seară, la ora 23:00, după apelul neobișnuit la 112, iar polițiștii l-au găsit pe șofer exact în locul indicat de acesta, adică în fața unui bar din Solca, relatează Monitorul de Suceava.
Gabriel U., de 23 de ani, din comuna Botoșana, le-a spus polițiștilor că s-a certat cu părinții și, de nervi, s-a urcat la volanul BMW-ului său și s-a dus la cel mai apropiat bar unde a băut, după care s-a suit din nou la volan și a condus până în Solca, de unde a sunat la 112.
Tânărul a fost găsit la volan, cu luminile de avarii pornite, în locul pe care îl indicase. A fost testat la fața locului cu etilotestul, rezultând valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Tânărul are acum dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar permisul de conducere i-a fost suspendat.
Editor : D.C.