Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost găsit decedat, miercuri dimineaţa, în grupul sanitar al Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, poliţiştii deschizând în acest caz un dosar penal pentru moarte suspectă.
Purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, a anunţat că bărbatul nu venise pentru un consult în incinta Policlinicii, ci doar pentru a folosi grupul sanitar.
"În cursul dimineţii a fost găsit în grupul sanitar al Ambulatoriului Integrat un bărbat în stare de inconştienţă, fiind alertat imediat personalul medico-sanitar. O echipă de medici şi asistenţi de la ATI şi Camera de Gardă au efectuat manevrele de resuscitare bărbatului, manevre la care acesta nu a răspuns, fiind declarat decesul. Menţionăm că bărbatul nu venise pentru un consult în Ambulatoriul Integrat, ci doar pentru a folosi grupul sanitar", a spus Mihaela Ţicleanu.
Ea a mai precizat că asistenta coordonatoare a Ambulatoriului Integrat a anunţat poliţia, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină legală pentru efectuarea necropsiei.
Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni cardiace.
Editor : D.C.