Foto: Aeroport Mihail Kogalniceanu Constanta Facebook
Șefului ISUJ Constanța, col Daniel Petrov, a declarat pentru AGERPRES că aeroportul a alarmat serviciul de urgență în jurul orei 19:22 în legătură cu un incident aviatic, în care o aeronavă cu pasageri are probleme tehnice și de bord și solicită aterizare de urgență.
„În această situație am declanșat imediat planul roșu de intervenții, pentru că a fost raportată existența pasagerilor la bord, și conform procedurilor am mobilizat la fața locului două autospeciale cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și una a Serviciului Județean. La fața locului însă nu s-a permis accesul în zona platformei și a pistei și ne-a fost comunicat faptul că nu este necesară intervenția noastră, situația fiind gestionată cu mijloacele aeroportului'', a explicat șeful ISUJ Constanța.
Surse din cadrul aeroportului au susținut că în incidentul aviatic ar fi fost implicat un avion militar american de transport, care decolase din Irak cu destinație Germania, având 39 de oameni la bord. Pilotul ar fi solicitat aterizarea de urgență din cauza unei defecțiuni tehnice, au adăugat sursele citate.