Trofeu însângerat şi ilegal. Doi tineri din Braşov au fost prinși cu un urs mort în portbagaj

Data publicării:
ursi-1

Cei doi bărbaţi au fost prinşi de poliţiştii care primiseră un pont.

Poliţiştii i-au oprit pe cei doi bărbaţi, au deschis apoi portbagajul maşinii unde au găsit ursul împuşcat, acoperit cu o pătură. Din acel moment, unul dintre bărbaţi nu a vrut să mai scoată niciun cuvânt, iar cel de-al doilea a spus că nu ştie ce are în portbagaj.

Ursul ucis este adult şi are aproape 300 de kilograme. Armele de lângă el, care probabil l-au omorât, erau cu lunetă, iar proprietarii aveau permis pentru ele. Nu însă şi pentru împuşcarea fiarei.

„Persoanele menţionate au fost reţinute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi transportul de vânat dobândit. Pedeapsa maximă în acest caz, pentru braconaj este de până la 5 ani de închisoare," spune Liviu Naghi, purtător de cuvânt IPJ Braşov.

Unul dintre tineri, de 27 de ani este angajat la regia pădurilor, iar zona în care a fost prins cu ursul împuşcat este chiar aria lui de responsabiltate. Prietenul lui a fost şi el până în primăvară angajat acolo.

"Poliţia ne-a anunţat că a fost reţinut pădurarul nostru pt o perioadă de 24 de ore, noi am luat măsuri în ceea ce priveşte paza cantonului în care pădurarul respectiv este titular. Este pădurar la noi de doi ani, chiar a fost un pădurar între cei mai buni," precizează Dan Olteanu, directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.

Cei doi tineri sunt cercetaţi acum în libertate şi, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, trebuie să plătească statului 40.000 de euro, atât cât este estimat un urs brun. În România aceste sălbăticiuni pot fi împuşcate doar contra cost la partide vânătoare organizate legal sau cu acordul minstrului Mediului. Poliţiştii nu opresc ancheta aici: vor să afle dacă cineva le-a dat comandă pentru un urs şi dacă dacă da, cine este clientul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...