FOTO: Agerpres
Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu naţional sunt stabilite prin hotărâre de guvern. Actul normativ mai stabilește că, în zilele de doliu naţional, aşa cum au fost stabilite de guvern, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă (coborât pe jumătate - n. red) Drapelul României. În general, în zilele de doliu național, drapelul trebuie arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicate, la trecerile frontierei, pavilionul navelor.
De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate, reamintește avocat.net.
Digi24 și-a modificat programele de sâmbătă și duminică, dedicându-le exclusiv acestui eveniment tragic. Toate emisiunile se vor reprograma, iar sâmbătă și duminică, de la ora 20.00 vor fi ediții speciale.
Ultima dată când în România a fost doliu național a fost în 26 iunie 2013, după accidentul din Muntenegru, soldat cu moartea a 18 români.
La 18 aprilie 2010 a fost doliu național în România în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-a pierdut viața președintele de atunci al Poloniei, Lech Kaczynski, soția sa și alți 94 de oficiali polonezi.
La 3 august 2007 a fost doliu național în România, cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist.
Și la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, la 8 aprilie 2005, a fost decretat doliu național în România.
La 14 martie 2004, Guvernul a decretat zi de doliu național pe teritoriul Romaniei în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie, în care și-au pierdut viața și cetățeni români, și în semn de solidaritate cu poporul spaniol.
La 14 septembrie 2001 a fost zi de doliu național, după atentatele din SUA din 11 septembrie 2001.