Traian Băsescu cere să fie audiat în dosarul Alinei Bica

Data publicării:
basescu-1

Traian Băsescu: „Faptul că mi se refuză dreptul de a fi martor în procesul doamnei Bica este o mare greşeală. Va fi un moment când voi începe să vorbesc public. Statul ăsta nu se poate transforma în stat mafiot, care arestează pe cine nu îi convine”.

În aceeaşi emisiune, Alina Bica a spus că anchetele ce o vizează au luat naştere în urma unor conflicte de natură profesională, pe care le-a avut cu procurorul-şef al DNA.

„V-a vânat doamna Kovesi?

Alina Bica : Văzând retrospectiv acum, da, cred că da, da!”

Traian Băsescu: „Am vrut să construiesc un stat de drept, nu unul în care doi indivizi, Kovesi şi Coldea, să spună cine să fie arestat că nu le-a cântat în strună”.

Alina Bica a mai susţinut că, în mai multe rânduri, a vrut să demisioneze de la conducerea DIICOT: „Mi-am prezentat demisia în vara anului 2013 unui înalt funcţionar din ţara aceasta. Mi s-a explicat că s-a ajuns foarte greu la această formulă de stabilitate, că se cunoaşte că nu fac lucruri şi sunt o persoană cu o probitate morală dincolo de orice dubiu şi să fiu matură şi să îmi asum funcţia şi să îmi văd în continuare de treabă.”

Traian Băsescu: „La mine a venit şi mi-a spus, domnule preşedinte, vreau să îmi prezint demisia.

Un serviciu de informaţii printr-un prim adjunct şi un procuror şef al unei structuri a parchetului general îşi puseseră ţintă din şeful parchetului anti-mafia pentru simplul motiv că nu executa ordinele venite de la prim-adjunctul SRI, de la generalul Coldea”.

Alina Bica este trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Primul e legat de activitatea de secretar de stat în Ministerul Justiţiei, privind o despăgubire acordată în 2011 de ANRP. Beneficiarul a fost un om de afaceri în spatele căruia, spun procurorii, era Dorin Cocoş, pe atunci căsătorit cu Elena Udrea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...