Zeci de supravieţuitori ai tragediei de vineri noapte din clubul Colectiv, mulţi dintre ei răniţi, au fost chemaţi astăzi la Poliţia Capitalei. Între ei şi cel puţin unul dintre administratori. Poliţiştii şi procurorii care anchetează acest caz au stabilit ce s-a întâmplat, dar vor să afle cu exactitate , cum a fost posibil să se întâmple o asemenea tragedie.
Anchetatorii au cerut administratorilor, dar şi autorităţilor, toate actele legate de clubul Colectiv, de la contabilitate şi până la avizele de funcţionare. În plus, vor să stabilească dacă evenimentul de vineri noapte, concertul trupei Goodbye to Gravity şi efectele pirotehnice, a fost organizat legal.
Locul incendiului a fost răscolit din nou de anchetatori, care de această dată au avut nevoie şi de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, de pirotehnişti, de pompieri, dar şi de ingineri ai companiei de electricitate. S-a terminat o altă etapă a cercetării la faţa locului, însă locul a fost conservat şi este păzit de poliţişti. Potrivit anchetatorilor, mai sunt foarte multe probe de ridicat din interiorul clubului.
Un capitol al anchetei care s-a încheiat este cel al identificării cadavrelor. Şi autopsierea trupurilor neînsufleţite a fost finalizată, asfixierea fiind cauza probabilă a morţii. În rândul răniţilor, sunt încă probleme de identificare. Foarte mulţi dintre cei internaţi nu au avut documentele asupra lor.
„Cu privire la persoanele internate în cele 12 unităţi sanitare, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activităţile specifice pentru stabilirea identităţii unui număr de 29 de persoane”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Deşi ancheta abundă în probe şi declaraţii, nicio persoană nu a fost pusă pentru moment sub acuzare.
„Este începută urmărirea penală cu privire la faptele de omor calificat şi distrugere calificată, pentru început”, a declarat procurorul general Tiberiu Nițu.
Una dintre cele mai plauzibile ipoteze ale anchetatorilor este încălcarea legii în ceea ce priveşte amenajarea unui club într-o încăpere cu o singură cale de acces. Procurorii vor investiga şi firmele care s-au ocupat de show-ul pirotehnic. Deşi clubul are o capacitate declarată de 80 de persoane, vineri noapte au fost de cel puţin patru ori mai multe.