În România există mai multe asociaţii şi fundaţii musulmane care şi-au făcut propriile geamii. Niciuna nu recunoaşte autoritatea Muftiatului Cultului Musulman din România, însă cei de la vârful instituţiei religioase vor să schimbe acest lucru. Cu ajutorul parlamentarilor din Constanţa vor să schimbe legea în favoarea lor.
„Noi nu vrem să vorbim într-un mod alarmant. Sunt fundaţii ai căror slujitori... noi nu ştim, de exemplu, cine merge si predică”, spune Iusuf Muurat, muftiul Cultului Musulman din România.
„Știm foarte bine că sunt anumite dogme care contravin tuturor religiilor şi atunci practica religioasă trebuie să fie coordonată de un muftiat care este recunoscut legal în România”, afirmă Mihai Lupu, deputat de Constanţa.
În replică, reprezentanţii uneia dintre cele asociaţiile vizate de muftiu susţin că nu au nevoie de niciun aviz.
„Muftiatul a mai cerut astfel de avize şi acum câţiva ani, în 2008, respectiv 2009. Noi ne-am prezentat la muftiat cu toate actele noastre, însă nici până astăzi nu am primit un răspuns, fie el negativ, fie pozitiv”, susține Enghin Kerim, preşedintele Asociaţiei Mulsulmanilor din România.
„Întotdeauna suntem vizaţi noi, pentru că suntem, cred, singurii care avem pregătire şi studii superioare în domeniu”, afirmă Erdin Barin, membru fondator al Asociaţiei Mulsulmanilor din România.
Cele mai multe lăcaşe de cult musulmane fără aviz de la şefii religioşi ai cultului, 17, se află în Bucureşti.