Temperaturi de primăvară. 14 grade în Banat și pe litoral. De miercuri vin ninsori
Aceste schimbări bruște din două în două zile se datorează poziției câmpurilor de presiunie la nivelul Europei. Depresiunea islandeză este foarte activă, însă este blocată de un anticiclon care se întinde dinspre Groenlanda spre țările nordice și barează drumul firesc al acesteia către est.
„Depresiunea se dezvoltă către sud, peste țările vestice, iar ajuns în zona mediteraneană, se creează noi cicloni, care au abordat în ultimele zile și țara noastră.Când se generează un ciclon, el ne abordează întâi cu partea lui caldă”, explică meteorologii.
Aceste schimbări bruște de temperatură defavorizează persoanele meteo-sensibile.
Astăzi se așteaptă valori de 15-16 grade în sude-estul teritoriului, mâine, temperaturile scad cu unul-două grade, dar miercuri, vremea începe să se răcească, la început în partea de nord și nord-est, iar joi urmează un nou ciclon din Marea Mediterană, care va aduce precipitații la orele amiezii, la început sub formă de ploi și lapoviță, iar în cursul nopții în ninsoare, spun meteorologii.Este de așteptat și vântul să bată destul de puternic.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News