Taxa de poluare, restituită fără proces

Data publicării:
judecatori ccr mediafax

Solicitarea a venit de la tribunalele sufocate de zeci de mii de procese similare, în care oricum soluţia este previzibilă - instanţele europene au decis încă din 2011 că taxa este ilegală, aşa că judecătorii români dispun, invariabil, restituirea banilor.

Principalul argument invocat de magistraţii care vor să scape de judecarea procesele de restituire a taxei de poluare este de natură economică.

„Pe lângă valoarea propriu-zisă a taxei sunt şi cheltuieli suplimentare pentru stat: costurile pentru desfăşurarea proceselor, la care se adaugă eventuale cheltuieli de judecată, la plata cărora statul poate fi obligat”, susține CSM.

Judecătorii au dat deja dreptate celor care au achitat taxa în peste 300.000 de situaţii, potrivit datelor Ministerului Mediului, iar numărul celor care merg în justiţie pentru a îşi recupera banii plătiţi pe taxa de poluare continuă să crească.

În prima jumătate a anului, numai la Tribunalul Bucureşti au fost deschise mai bine de o mie de noi procese. Însă pentru că instanţa este deja supraaglomerată de vechile dosare, toate acestea vor fi judecate începând de anul viitor.

Un proces se întinde cam la un an. Nouă luni - un an, având în vedere că sunt două faze procesuale. Este faza de la Tribunal, după care organul fiscal face recurs, trebuie depus la tribunal, este trimis dosarul la Curtea de Apel”, a declarat Doru Marinescu, avocat.

Intenţia de a găsi o nouă procedură de restituire a taxei de poluare, care să nu implice instanţele de judecată, nu este nouă.

„E clar că Guvernul va trebui să dea banii înapoi şi trebuie să facem această procedură ca măcar să nu mai punem judecători şi grefieri să dea termene şi să scrie sentinţe, care sunt toate într-un singur sens”, spunea Victor Ponta, premierul României, în august 2012.

Pentru că procedura a rămas la nivel de intenţie, CSM a decis să facă propriul proiect de lege.

Magistraţii propun o procedură administrativă în două etape pentru recuperarea taxei de poluare. În primă fază, cererea depusă la administraţia fiscală locală ar urma să fie rezolvată în cel mult 45 de zile. Cei nemulţumiţi de răspunsul primit pot face o contestaţie, care trebuie soluţionată în alte 15 zile.

Proiectul CSM a fost transmis Ministerului Justiţiei, care are iniţiativă legislativă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...