T. Băsescu: Vă garantez că nu voi accepta niciodată în România măsuri ca în Cipru

Data publicării:
29032013-2013-03-30-21h26m30s185
 

„Decizii ca cele din Cipru nu ar fi fost de imaginat acum câţiva ani. Şi cel puţin în ceea ce mă priveşte vă garantez că niciodată nu voi fi adeptul unor astfel de măsuri sau nu voi accepta astfel de măsuri în România", a afirmat şeful statului, prezent la congresul avocaților.

Guvernul din Cipru a limitat, începând de joi, suma de bani cash cu care se poate ieşi din ţară la 1.000 euro de persoană, iar retragerile din conturi au fost limitate la 300 de euro pe zi, potrivit variantei finale a restricţiilor impuse asupra circulaţiei capitalului.

Traian Băsescu a mai spus că situaţia din Cipru arată că „adesea putem să punem sub semnul întrebării principiile pe care le-am afirmat ani de zile”.

Şeful statului a mai arătat că la nivelul UE sunt state care nu mai acceptă să plătească pentru alte state şi că în curând, peste doi, trei ani, este posibilă o revizuire a tratatelor UE care să afirme diferenţa între statele performante şi cele neperformante, iar România în acest context trebuie să accelereze procesul de integrare atât în zona euro, cât şi în spaţiul Schengen, precum şi consolidarea statului de drept.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...