Suspectul pentru agresiunea sexuală de la Lujerului a fost prins

Data publicării:
suspect

Bărbatul suspectat de comiterea unei agresiuni sexuale într-o stație de metrou din București a fost prins. Suspectul are 35 de ani şi a fost identificat de la doar câteva ore după ce Poliția Capitalei a lansat un apel către bucureșteni. Bărbatul este bănuit că, în 25 august, a agresat sexual o tânără de 28 de ani la stația Lujerului. Suspectul a fost reținut și va ajunge sâmbătă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă. 

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Brigada Transport Public l-au prins vineri seară pe principalul suspect în cazul de agresiune sexuală din 25 august, de la staţia de metrou Lujerului. Bărbatul a fost dus la audieri şi ulterior a fost reţinut, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Conform sursei citate, bărbatul are 35 de ani.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei precizează că toate informaţiile primite de la cetăţeni au fost verificate.

Vineri, poliţiştii din Capitală au cerut sprijinul populaţiei pentru identificarea unui bărbat suspectat că a agresat sexual o femeie în staţia de metrou Lujerului. Fapta s-a petrecut în 25 august, vineri fiind făcute publice câteva fotografii ale suspectului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri