Sursă de radiaţie cu nivel mai mare decât cel normal, într-un camion care transporta deşeuri

Data publicării:
politia1

O sursă de radiaţie cu nivel mai mare decât cel normal a fost identificată în interiorul unui camion care trasporta deşeuri, detectarea făcându-se pe o platformă industrială din judeţul Bihor. Reprezentanţii ISU Bihor au asigurat măsurile necesare şi au anunţat autorităţile cu competenţe în astfel de cazuri, precizând că nu există pericol pentru populaţia din zonă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor arată că, marţi, în jurul orei 10.00, au fost anunţaţi prin 112 despre detectarea unei surse cu un nivel de radiaţie de 1.7 μSv/h în interiorul unui autocamion care transporta deşeuri, detectare realizată în momentul cântăririi camionului în incinta unei platforme industriale situate pe strada Viilor din localitatea Chiştag.

ISU „Crişana” a notificat de urgenţă instituţiile prevăzute în Planul Judeţean de Prevenire şi Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Radiologică: Centrul pentru Accident Nuclear şi Urgenţe Radiologice (CANUR), Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Garda de Mediu Bihor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor (APM), Direcţia de Sănătate Publică Bihor (DSP) – Laboratorul de Igiena Radiaţiilor (LIR), Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi Primăria Aştileu. De asemenea, a fost informat Prefectul judeţului Bihor în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Acolo s-au deplasat echipajul de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN) de la ISU Bihor, Laboratorul de Igiena Radiaţiilor (LIR) - DSP şi specialişti din cadrul APM, care au efectuat măsurători de specialitate, identificând valori cuprinse între 0.54 şi 0.69 μSv/h în partea dreaptă spate a camionului, doza fondului natural fiind de 0.12 μSv/h.

De asemenea, pentru asigurarea, supravegherea zonei şi intervenţia operativă în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, la locul indicat au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă de tip B2.

De asemenea, la locul intervenţiei s-au deplasat specialiştii CNCAN, reprezentanţi ai DSVSA, DADR, precum şi echipaje ale IPJ şi IJJ.

Măsurile dispuse au constat în notificarea instituţiilor cu atribuţii în gestionarea unor astfel de evenimente, evaluarea situaţiei, culegerea de informaţii cu privire la natura pericolului, stabilirea şi balizarea zonei de securitate şi siguranţă (30 de metri), verificarea existenţei eventualelor scurgeri de lichide, măsurarea ratei dozei, acţiuni protective pentru personalul de intervenţie, interzicerea accesului angajaţilor în zona balizată.

Nu există pericol pentru populaţia din zonă, precizează reprezentanţii ISU Bihor.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei