SRI: Nouă străini suspectați de legături cu terorismul, îndepărtați din România. Alți 246 - opriți la graniță

Data publicării:
SRI

„SRI, ca autoritate națională în domeniul antiterorismului, își reiterează eforturile în vederea prevenirii oricăror amenințări teroriste la adresa României și a aliaților săi. În ceea ce privește numărul de expulzări ale persoanelor suspectate de acțiuni care au legătură cu terorismul, în 2015, la propunerea SRI, Curtea de Apel București a pus în aplicare măsura de declarare ca indezirabil în cazul a nouă cetățeni străini care reprezentau o amenințare pe profil antiterorist, aceștia fiind îndepărtați de pe teritoriul național. De asemenea, tot la propunerea SRI, Ministerul Afacerilor Interne a pus în aplicare măsura de nepermitere a intrării în țară (NPI) a 246 de persoane care comportau riscuri pe profil antiterorist", a precizat Marincea la solicitarea Agerpres.

Străinii respinși la graniță și care au fost declarați indezirabili provin în special din Irak, Palestina, Maroc, Tunisia, Siria, iar aproximativ 70% dintre aceștia sunt în conexiune sau au derulat activități în sprijinul Daesh.

„Principalele motive care au condus la inițierea și aplicarea unor măsuri preventive au fost date de: background-ul radical sau terorist al persoanei sau familiei, conexiunile cu entități teroriste, demersuri de coagulare a unor grupuri de străini susținători ai unor entități jihadiste, în special Daesh; (auto)radicalizare și propagandă (inclusiv online) în favoarea unor entități teroriste (preponderent Daesh); încercarea de a tranzita România pentru a se alătura Daesh în Siria”, a arătat Ovidiu Marincea.

Numărul celor care nu au fost lăsați să intre în țară este în creștere, a adăugat reprezentantul SRI, și se datorează măsurilor active cu caracter preventiv pe care atât Serviciul Român de Informații, cât și serviciile partenere le-au instituit pentru diminuarea riscurilor generate de fenomenele reprezentate de „foreign fighters/returnees”.

Purtătorul de cuvânt al SRI a precizat că, în contextul actual de securitate din Europa, pe baza datelor deținute în prezent, Sistemul Național de Alertă Teroristă rămâne la nivelul albastru-precaut.

„În contextul european de securitate, în care atacurile teroriste din Franța s-au soldat cu numeroase pierderi de vieți omenești, Serviciul Român de Informații desfășoară o susținută activitate de monitorizare a situației din România. Pe baza datelor deținute în prezent, Sistemul Național de Alertă Teroristă rămâne la nivelul albastru-precaut, întrucât informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist pe teritoriul României. În calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, SRI menține permanent legătura cu autoritățile care fac parte din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, astfel încât orice potențial risc la adresa securității naționale să fie analizat și evaluat pentru a adopta măsurile adecvate”, a menționat, pentru Agerpres, Ovidiu Marincea.

În acest sens, SRI și-a intensificat eforturile de culegere de informații relevante pentru prevenirea oricăror acțiuni care pot afecta climatul de siguranță a cetățenilor.

„În paralel, SRI are în vedere și acționează pentru accelerarea schimbului de informații în cadrul cooperării atât cu partenerii naționali din SNPCT (Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului), cât și cu serviciile partenere, astfel încât instituția noastră să contribuie la demersurile întreprinse la nivel național și internațional pentru apărarea valorilor democratice”, a indicat purtătorul de cuvânt al SRI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un profesor și-a imprimat 3D propriul Lamborghini Aventador acasă, perfect funcțional și omologat
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
S-a aflat secretul succesului FCSB din era Reghecampf: „Fotbaliștii făceau ozonoterapie în fund, pentru că în...
Newsweek
Negocieri dure pe creșterea pensiilor. Ultima necunoscută: Cât timp vor fi înghețate? DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...