În ultimul an şi jumătate, sute de şoferi din Bucureşti, Ialomiţa, Iaşi, Buzău, Brăila şi Constanţa au cumpărat de la localnici din Dragalina, judeţul Călăraşi, apă colorată cu suc. Cu toţii erau convinşi că lichidul este motorină. Au plătit între 3 şi 4 lei pe litrul de apă colorată, siguri că au făcut o afacere. Abia acum autorităţile locale au decis să ia măsuri. O maşină a poliţiei a fost postată la intrarea în comună, iar doi agenţi supravegheză toate maşinile care intră în Dragalina.
„Verificăm maşinile care sunt din alte localităţi, care intenţionează să cumpere acest carburant, ca să nu fie înşelaţi. Am găsit pe drumul comunal o persoană care ne spunea că a cumpărat două tone din acest carburant. A băgat şi în rezervor şi i s-a oprit maşina la două noaptea pe stradă”, spune primarul comunei, Marian Stanciu.
Aşa-zişii vânzători de motorină îşi sunau personal potenţialii clienţi.
„Persoane din comuna Dragalina contactau pe numere de telefon mobil luate de pe diverse site-uri de comercializare a unor bunuri diverse persoane cărora le propuneau comercializarea unor cantităţi de combustibil, în special motorină, la preţuri de 3 lei, 3,5 sau 4 lei”, spune şeful IPJ Călăraşi, comisar şef Nicolae Ion.
„Cumpără suc şi cu apă amestecat, am înţeles. Acum zice că iese motorină, dar numai care a cumpărat ştie ce-a ieşit şi cum a mers maşina. Până la primul service sau până la prima curbă, depinde pe unde a luat-o”, spune un localnic.
Primarul localităţii nu înţelege cum de românii sunt atât de naivi, încât vin la Dragalina chiar şi de la sute de kilometri distanţă, fără nicio garanţie.
„Nu ştiu de ce oamenii nu se gândesc că la Dragalina nu este rafinărie, nu există sonde de petrol, nu există staţii PECO mari cu depozite mari de carburanţi, să avem ca să putem să sustragem ca să vindem acest carburant”, spune Marian Stanciu.
„ S-au instrumentat 13 dosare penale, în care au fost cercetaţi 17 suspecţi. S-au realizat 3 acţiuni în flagrant, au fost reţinute 12 persoane, iar din cele 17 persoane care au calitatea de suspect, 10 sunt în control judiciar”, a precizat comisarul-șef.
Deşi şoferii păcăliţi la Dragalina au depus reclamaţii în toate cele 18 luni în care a funcţionat reţeaua, ancheta poliţiei a început recent.