Pentru a-i scuti de pe copii de experiența neplăcută și de pericolul unei infecții, autorităţile au început în urmă cu trei luni să construiască o toaletă nouă în curtea instituţiei. Dar preţul este suprinzător: 46.000 de euro pentru cele 5 compartimente, câte va avea în total. Acolo vor fi atât toaletele profesorilor cât şi ale elevilor.
„Sunt preţurile de pe piaţă, nici mai mari, nici mai mici”, spune Vasile Bobon, reprezentant al firmei de construcţii.
Alţi constructori îl contrazic.
„Suma totală a construcţiei de 50 de metri pătraţi ar fi aproximativ 32.000 de euro cu TVA”, spune Ion Ganţă, constructor.
Chiar şi primarul localităţii, Dumitru Baicu, recunoaşte că noua toaletă a şcolii este cam scumpă.
„Să vă spun cinstit şi mie mi se pare o sumă ridicată, dar nu puteam să îi spun eu domnului proiectant așa, după mine, costurile să le scadă”, spune edilul.
Preşedintele CJ Mehedinţi, instituţia care a aprobat fondurile necesare pentru această investiţie, a refuzat să dea orice detaliu referitor la acest subiect.
Noua toaletă trebuia să fie gata la sfârşitul acestei luni, însă constructorul spune că nu se va încadra în termen. Mai sunt de făcut finisajele.
În acest moment, şcoala de la Gârla Mare nu are aviz de funcţionare de la DSP din cauza vechilor toalete.