"Şcoala Altfel" la TAROM şi la unitatea militară din Murfatlar

Data publicării:
avion-1

Fascinaţi de avioane şi uniformele piloţilor şi însoţitoarelor de bord, elevii au stat cu orele să admire un Boeing şi un ATR care au stat la dispoziţia lor.

Cristiana este elevă în clasa a XI-a şi a venit tocmai de la Galaţi pentru a merge în vizită la TAROM. Se visează stewardesă. „Ţinuta, uniforma este impecabilă, ele sunt superbe, arată foarte bine. Sunt foarte finuţe, sunt elegante, sunt nişte doamne”, spune eleva, despre stewardese.

Băieţii, în schimb, se văd peste ani la manşa unui avion. Piloţii cu mii de ore de zbor la activ le-au explicat ce drum lung au de parcurs.

În primul rând, trebuie sa ştii bine foarte bine matematica, geografia, fizica, să înţelegi bine fenomenele fizice. Şi să ai foarte multă răbdare şi încredere în tine”, spune Eduard Cramer, pilot la TAROM.

De surprize au avut parte şi câteva sute de elevi care au trecut pragul unităţii militare de la Murfatlar: au văzut cum un tanc rusesc de 35 de tone face drifturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri