Scandal sexual la Arhiepiscopia Tomisului. Mai mulţi preoţi au fost şantajaţi cu filmuleţe erotice

Data publicării:
646x404-3

Se pare că unul dintre tineri ar fi cântat în trecut în corul Arhiepiscopiei, iar celălalt este nepotul unui preot din Constanţa. Cei doi au vrut să îşi rotunjească veniturile cu ajutorul unor practici mai puţin ortodoxe.

Se pare că cei doi tineri le găseau feţelor bisericeşti evenimente la care să slujească. Urma pomana sau masa de botez, unde i-ar fi îndemnat să consume alcool. După ce se asigurau că nu se mai pot ţine pe picioare, îi fotografiau şi îi filmau în prezenţa unor fete, susţin anchetatorii.

Ulterior, preoţii ar fi fost şantajaţi. În schimbul a câteva mii de euro, cei doi tineri le promiteau ca filmarile copromiţatoare nu vor fi făcute publice. Deocamdată însă, la poliţie există o singură plângere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, Bogdan Păduraru, Poluiţia a fost sesizată asupra şantajului în martie 2012, iar acum dosarul este înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Cei doi tineri sunt cercetaţi acum pentru şantaj.

Enoriaşii preotului care a depus reclamaţia cred că părintele n-a greşit cu nimic.

Cazul se adaugă altor scandaluri care au patat numele Arhiepiscopiei Tomisului. În urmă cu aproape cinci ani, un preot din Cenavodă a fost filmat în ipostaze indencente, iar la începutul lui 2013 consilierul Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, preotul Valeriu Roman, s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în lanţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri