47 de salvamari supraveghează plajele din Eforie Nord şi Eforie Sud. Ei trebuie să primească aproximativ jumătate de milion de lei. Aceştia au intrat în grevă japoneză pe perioadă nedeterminată.
Oamenii vor continua să salveze viețile celor care se aventurează în valurile mării, dar vor purta banderolă albă pe braţ.
Potrivit ISU Constanţa, de la începutul lui august, 10 persoane au fost salvate de la înec, în mai multe staţiuni dar și pe plaja de la Vadu, zonă care nu este amenajată pentru campare și îmbăiere.
În această săptămână, doi turişti au murit înecați. Un al treilea este dat dispărut.
Pe litoral sunt în prezent câteva sute de salvamari. 130 sunt pe plajele din Mamaia şi Năvodari.