Salarii record la companiile de stat. Directorul Electrica Muntenia câștigă 18.000 de lei pe lună

Data publicării:
sedinta guvern ponta II gov ro

Premierul a folosit un ton dur la adresa directorilor de la companiile de stat din domeniul energetic. El a lăsat de înţeles că au salarii prea mari în raport cu performanţele.

 „Domnule Chiţoiu, Niţă, să vedem ce facem cu aceşti săraci de directori de la Transgaz - au 14 mii de lei. 14 la Nuclearelectrica. Nu zic că nu trebuie plătiţi bine, dar nu înţeleg de ce sunt mii. E o pâine foarte albă la stat, dar poate au și performanță cu această ocazie și poate reușim să îi mai impozităm într-un fel sau altul, cred că pot să participe cu toată lumea, în condițiile în care un profesor sau un medic îl angajăm acum cu 10 milioane...Cât ii dăm? 1.100 de lei, a declarat Victor Ponta la începutul şedinţei de guvern

În aceste companii există salarii și de cinci-șase ori mai mari decât ale miniștrilor care le coordonează. Cel mai mare salariu este încasat de directorul general de la Electrica Distribuţie Muntenia Nord - 18 mii de lei.

La Oil Terminal, directorul tehnic are un salariu de 6.381 de lei, și este unul dintre cele mai mici de pe această listă.

La Conpet, directorul de mentenanță are 12.608 lei, de trei ori mai mare decât al directorului general, care are puțin peste 4.000 de lei.

Directorul general adjunct de la Romgaz are un salariu ce se apropie de 15.000 de lei lunar, iar directorul general adjunct al Complexului Energetic Hunedoara are 10.000 lei, salariu mai mare ca al directorului general.

Citiți AICI lista completă cu salariile din companiile de stat.

Dan Suciu: „Salariile sunt, în multe dintre cazuri, justificate”

Analistul economic și realizatorul Digi24 Dan Suciu este de părere că salariile de la companiile de stat, considerate mari de premierul Ponta, sunt justificate în multe dintre cazuri.

„Guvernul are o tentație populistă de a face din aceste salarii un adevărat caz. Nu este întotdeauna așa. Ele sunt de multe ori justificate, pentru că vorbim de companii foarte mari care nu pot fi conduse cu 4.000 de lei pe lună. Dacă acesta este plafonul salarial la o companie ca Nuclearelectrica, ne așteptăm la o totală lipsă de performanță. Că unele cazuri nu sunt justificate, ele nu trebuie remarcate, ci sancționate”, a declarat la Digi24 analistul economic Dan Suciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri