Accidentul de avion a avut loc în statul New York, în timp ce Marius Ivaşcu pilota un avion de mici dimensiuni. Din motive necunoscute, aeronava a atins vârful unor copaci şi s-a prăbuşit pe o peluză. Atât românul, cât şi celălalt bărbat de la bord, au murit pe loc.
Povestea lui Marius Ivaşcu este cel mai bun exemplu despre cum se poate transforma în realitate visul american. Orădeanul a ştiut de la vârsta de şase ani că vrea să devină paraşutist şi şi-a urmat visul, chiar dacă părinţii s-au opus. În 1997 a participat la primul campionat naţional, iar opt ani mai târziu a plecat în Statele Unite. Aici a întânit-o pe Heather, cu care s-a căsătorit sărind dintr-un elicopter.
Marius a devenit instructor de paraşutism în Florida şi New York, cu peste 4.800 de salturi la activ. Iar talentul său nu a trecut neobservat - a devenit antrenorul echipei de paraşutism a Statelor Unite, cu care a participat la Campionatul Mondial din 2010, din Muntenegru. A ajuns apoi să antreneze echipa de paraşutişti a Academiei „West Point", cea mai importantă instituție de învățământ a armatei americane.