România, în misiune pe Marte. ARCA contribuie la lansarea unei nave spaţiale pe planeta roşie

Data publicării:
20121228 20marte-41010

Este primul proiect de acest gen din Europa, iar organizaţia română a primit de la Agenţia Spaţială Europeană un buget de 1 milion de dolari pentru a efectua aceste teste de zbor. Specialiştii de la ARCA au început de câteva luni să lucreze la construirea unui balon şi a unui vehicul de test care simulează parametrii navei spaţiale. Vehiculul de probă va fi lansat anul viitor în septembrie cu ajutorul balonului, de la o altitudine de 30 de kilometri deasupra Mării Negre.

Acest vehicul va fi eliberat până va atinge o viteză transonică de 0,8 Mach, la această viteză va declanşa paraşutele, iar pe parcursul testului se va urmări deschiderea corectă a lor şi rezistenţa în condiţiile simulate ale atmosferei de pe Marte”, a explicat preşedintele ARCA, Dumitru Popescu, într-o conferinţă de presă.

În timp ce paraşutele vor fi declanşate, toate informaţiile tehnice vor fi transmise de la navă către Centrul de Control şi Comandă a Zborului ARCA pentru a se determina dacă acestea îndeplinesc toate condiţiile neesare unei aterizări în siguranţă a vehiculului. La finalizarea testului, nava va cădea în Marea Neagră, cu o viteză de 14 metri pe secundă.

În aprilie 2013, primele testate vor fi echipamentele ce vor fi îmbarcate la bordul navei spaţiale: „Se vor face testele de calibrare a echipamentelor radioelectronice, iar testele finale pentru programul ExoMars se fac în septembrie-noiembrie 2012”, a spus Dumitru Popescu.

Nava spaţială ExoMars va fi lansată în ianuarie 2016, cu o rachetă rusească Proton, iar călătoria spre Marte va dura aproape nouă luni. Odată ajunsă, nava va oferi cercetătorilor europeni tehnologia necesară pentru explorarea planetei roşii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri