România ar putea avea închisori private, cu condiții ca acasă

Data publicării:
gratii inchisoare detentie sursa foto digi24-1

Peste 33.000 de condamnaţi sunt înghesuiţi în cele 44 de penitenciare din România - cu o medie de 15 deţinuţi pe celulă. Închisorile s-au aglomerat, pentru că după revoluţie au mai fost construite doar trei unităţi de detenţie. În asemenea condiţii, reeducarea infractorilor devine o misiune tot mai grea. O soluţie vine de peste hotare, de la o firmă care administrează în occident închisori private.

Va trebuie să folosim într-adevăr închisorile ca pe nişte oportunităţi pentru a-i ajuta pe oameni ca să fie reintegraţi în societate. Şi cred acest lucru, indiferent dacă este vorba despre sistemul public sau despre cel privat”, a declarat Ed Wozniak, reprezentantul unei firme de infrastructură publică.

Penitenciarele ridicate în parteneriat public-privat reprezintă singura soluţie, susţin reprezentanţii ANP. În Olanda, de exemplu, infractorii trimişi la o închisoare particulară au condiţii mai bune, pentru care contribuie cu bani. „Acolo, ca să introducă maşină de spălat, firgider, maşină de spălat vase, microunde şi astfel de aparate pe care le avem acasă, trebuiau să plătească o anumită taxă, săptămânal. Eu aş vrea, în primul rând, să rezolvăm problema supraglomerării,apoi să aplicăm taxa diferenţiată”, a explicat Cătălin Bejean, directorul ANP.

Statul român cheltuie pentru un deţinut aproape 450 de lei pe lună - şi tot statul va plăti pentru deţinuţii din închisorile private.

„Dacă noi nu livrăm serviciile, puteţi introduce amenzi. În Scoţia, de exemplu, avem două penitenciare private. Dacă unul dintre deţinuţi evadează, achităm o amendă de 300.000 de euro. Dacă deţinuţii nu sunt hrăniţi, există amendă”, a spus Ed Wozniak.

Statul trebuie să le achite acum peste 600.000 de euro unor foşti deţinuţi care au reclamat la CEDO condiţiile grele de detenţie din România. Surse judiciare susţin că magistraţii Curţii pentru drepturile omului vor să intenteze un proces-pilot împotriva României pe acest subiect, după ce s-au primit mii de plângeri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unei turiste din America după ce a văzut cum umblă urșii pe Transfăgărășan: ”Ajunge, gata, hai să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri despre căsnicia cu Bono: „Am fost prinsă într-un mariaj lipsit de iubire!” Recunoaște că a...
Film Now
Sharon Stone și Kevin Costner au flirtat fără rețineri la o gală, după ce ea l-a apărat în timpul divorțului...
Adevarul
Avertismentul unui chirurg: „Un singur rezident a terminat Chirurgie generală, în generația mea eram 20-30...
Newsweek
2.500.000 pensii, în aer după decizia Poștei Române de a desființa oficiile. Cum iau, totuși, banii?
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
PM Modi Meets Vladimir Putin At Hyderabad House, New Delhi, Delhi, India - 06 Dec 2021
Putin plănuiește prima vizită în India de la declanșarea războiului. Aceasta nu este membră a Curții Penale...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Nicole Kidman, adevărul despre fotografia virală apărută după divorțul de Tom Cruise: „Asta nu era viața...
UTV
Babasha va deveni tata pentru prima oara. „Femeia asta este darul meu de la Dumnezeu”. Iubita artistului...