Potrivit unui comunicat de presă al Centrului meteorologic regional Transilvania Sud Sibiu, vineri, la ora 14.00, zăpada măsura, la Bâlea Lac, 176 de centimetri grosime, din care un strat de circa 20 de centimetri fiind depus în ultimele 24 de ore, potrivit Mediafax.
În aceste condiţii, meteorologii anunţă că, la peste 1.800 de metri altitudine, riscul producerii avalanşelor este de trei pe o scară de la unu la cinci, adică risc însemnat.
„La suprafaţă s-a aşternut un strat nou de zăpadă proaspătă de până la 20 de centimetri, depus peste plăcile de vânt preexistente pe majoritatea versanţilor. Stratul nou depus, împreună cu zăpada care se va mai depune, va acţiona ca o suprasarcină asupra plăcilor de vânt preexistente, crescând instabilitatea stratului de zăpadă. Mai ales la suprasarcini, se pot declanşa avalanşe pe numeroase pante suficient de înclinate”, se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Potrivit sursei citate, avertizarea pentru risc de avalanşă este valabilă de vineri, de la ora 20.00, până sâmbătă la aceeaşi oră, interval în care va mai ninge, iar vântul va sufla cu 30-40 kilometri pe oră.