Reportaj Sky News. Reacții politice după declarațiile ambasadorului Dan Mihalache

Data publicării:
dan mihalache facebook crop-1

Ambasadorul României a anunţat, miercuri seara, că reportajul celor de la Sky News a ajuns pe masa autorităţii de reglementare a audiovizualului din Marea Britanie.

„Am comunicat cu autorităţile britanice, care înţeleg foarte bine aceste lucruri. Din punctul ăsta de vedere al relaţiilor între state nu sunt probleme. S-ar putea să fie și implicații care țin de, să spun așa, geopolitica zonei, dar asta este strict speculativ”, a declarat Dan Mihalache la Digi24.

Președintele PSD este de părere, însă, că totul a fost făcut pentru un „reportaj senzațional”.

„Cu ambasadorii, într-adevăr, foarte bun, cu foarte mare experienţă, dar chiar nu mă uit la ce spune domnul Dan Mihalache.S-ar putea spune ca ceea ce spune procurorul-şef DIICOT să fie adevărat; să fi fost totul pentru un reportaj senzaţional”, a spus Liviu Dragnea.

Liberalii văd altfel lucrurile. PNL consideră că, pentru adversarii României, ar fi cel mai potrivit moment pentru o lovitură de imagine.

Domnul Mihalache a vrut să spună un lucru foarte simplu: că nu trebuie să privim acest eveniment dintr-o perspectivă strict jurnalistică. Dacă cineva ar fi vrut să facă rău României din punctul de vedere al imaginii, ar fi ales exact acest moment, un moment în care instituţiile statului reacţionează mai încet datorită perioadei concediilor, un moment în care subiectul captează atenţia din lipsa altor subiecte”, a fost de părere secretarul executiv al PNL, Radu Carp.

De asemenea, și printre specialişti părerile sunt împărţite.

„România nu are numai prieteni. Dacă domnul Mihalache are astfel de informaţii care pot fi foarte urile trebuie să se adreseze serviciilor de specialitate: SIE şi SRI, fiindcă într-adevăr, dacă este aşa este un lucru deosebit de grav pentru România”, a spus fostul director al SRI, Costin Georgescu.

Mă miră un pic declaraţia domnului Mihalache, care totuşi reprezintă România în Marea Britanie, şi ar trebui să fie foarte atent la mesajele pe care le livrează”, a punctat expertul în relații internaționale, Miroslav Tașcu Stavre.

Ancheta demarată în România în urma reportajului Sky News nu are prea mult ecou în presa din Marea Britanie. Cotidianele The Guardian şi The Independent, precum şi agenţia Reuters abordează totuşi subiectul unei eventuale false investigaţii jurnalistice privind un presupus caz de trafic cu arme din România.  

Citiți și:

Reportaj Sky News. DIICOT începe urmărirea penală împotriva a trei suspecți
„Traficanţii” de arme care apar în reportajul Sky News au fost lăsaţi în libertate
Reportaj înscenat. Mărturia românului care l-a ajutat pe Stuart Ramsay 
Reportajul Sky News | Dan Mihalache: S-ar putea să fie şi implicaţii care ţin de geopolitica zonei
Primele imagini cu jurnalistul Sky News la Târgu Mureș. Prima reacție a lui Stuart Ramsay după acuzele DIICOT 
Explicaţiile jurnalistului Sky News, după reportajul despre traficanţii de arme
Explicațiile jurnalistului Sky News. Încă trei mesaje pe Twitter: În imaginile de la hotel apare numai echipa!
Contul de Twitter al jurnalistului Stuart Ramsay, invadat de comentarii ironice
Armele prezentate de Sky News nu sunt de asalt. Reacţia postului britanic
Sky News își apără jurnalistul
Contul de Twitter al jurnalistului Sky News, invadat de comentarii ironice  
Şeful DIICOT: „Se confirmă un scenariu care cred că a fost pus la cale de jurnaliștii britanici”
2000 de euro pentru „traficanții” din reportajul Sky News. Suspecții au fost ridicați de DIICOT
DIICOT nu exclude o tentativă de discreditare în privința traficului de arme prezentat de Sky News
Sky News: Traficanţi din România le vând arme tuturor celor care doresc, inclusiv teroriştilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...