2000 de euro pentru „traficanții” din reportajul Sky News. Suspecții au fost ridicați de DIICOT

Data publicării:
arme reportaj sky news 2

ACTUALIZARE: Au apărut primele imagini cu armele care aparțin presupușilor traficanți din reportajul Sky News. Armele de vănătoare ar fi fost deținute legal. Ele au fost aduse la DIICOT. 

Armele sunt de tip AK, una dintre arme este produsă în România, însă există o diferență foare mare între armele de asalt AK 47 și armele de vânătoare. 

Presupușii traficanți de arme din România ar fi primit de la jurnalistul britanic 2000 de euro pentru a apărea în acest material.

Interesul celor de la Sky News s-ar fi materializat în data de 18 iulie 2016, atunci când reprezentanții postului ar fi sunat un român care lucra în Marea Britanie, cerându-i acestuia să le fie călăuză în România. Jurnaliștii doreau să realizeze un reportaj despre traficul de arme în Europa.

Aceasta a fost tema propriu-zisă comunicată românului care lucra în Marea Britanie. Jurnaliștii i-au spus însă că vor să arate și modul în care românii, dar și cetățenii europeni se pot feri și contracara acest trafic.

Pentru a realiza acest reportaj s-a stabilit o dată ulterioară la care reprezentanții postului Sky News să ajungă pe aeroportul din Târgu Mureș. S-a întâmplat la 29 iulie, iar a doua zi, împreună cu călăuza română, s-au întâlnit cu presupușii „traficanți”. Jurnaliștii le-ar fi cerut persoanelor cu care s-au întâlnit să facă rost de două cagule și să execute o filmare într-o zonă muntoasă.

Românul care a fost audiat de către anchetatori ar fi povestit că ar fi primit mai multe geci de camuflaj pe care ar fi trebuit să le poarte pe durata întregii filmării.

Dialogul din filmarea vizionată ar fi fost scris dinainte și impus protagoniștilor filmării. Ei au fost puși să învețe acele replici chiar de reporterul care a efectuat acest reportaj. Locul de filmare - undeva în județul Mureș.

Reprezentanții postului de televiziune Sky News au părăsit țara noastră în data de 01 august.

Bărbatul care a făcut legătura între reporterii Sky News și presupușii traficanți de arme a fost reținut și este audiat, iar casele persoanelor care apar în reportaj sunt percheziționate. Intermediarul ar fi de fapt un jurnalist român freelancer, care trăiește în Marea Britanie. 


După apariția materialului procurorii DIICOT au început verificări și au decis să deschidă o anchetă pentru fapte de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Au reușit între timp să îi identifice pe cetățenii români care apar în materialul dat publicității de jurnaliștii de la Sky News la finalul săptămânii trecute.

Sunt șapte percheziții în desfășurare în Bistrița-Năsăud și Târgu Mureș pentru ridicarea armelor, dar și pentru ridicarea celor patru persoane care apar în material. În cursul nopții trecute, o a cincea persoană despre care sunt informații că ar fi cetățeanul român care a intermediat relația dintre presupușii contrabandiști de arme și jurnaliștii de la Sky News a fost deja ridicată și adusă deja la audieri la sediul DIICOT din Capitală.

Din informații strânse de procurori până în momentul de față se pare că armele prezentate sunt arme de vânătoare și erau deținute legal. Vor fi făcute audieri pentru a se clarifica întreaga situație, mai ales că materialul difuzat de Sky News sugera că sunt probleme grave cu traficul de arme în România, arme care ar ajunge chiar la celule teroriste.

Jurnalistul britanic care a realizat reportajul despre traficanţii de arme respinge acuzaţiile oficialilor români. El susţine că s-a întâlnit cu traficanţi români de arme pentru că i-au inspirat "încredere", iar aceştia n-ar fi fost deranjaţi că sunt filmaţi pentru că nu se tem de autorităţi. Ambasadorul român în Marea Britanie declarase că materialul Sky News este "o făcătură".

Stuart Ramsay spune că, iniţial, a luat legătura cu bande de traficanţi de arme din Albania, Serbia şi Bosnia, dar întâlnirile au căzut pentru că respectivii nu prezentau încredere.

Contactele noastre au dus spre un român care era membru al familiei unei bande de infractori. Nu am avut niciun motiv să cred că nu era cine pretindea că e. Am avut cu mine un fost militar, care era paznicul meu, care a fost soldat şi care a confirmat că armele erau arme militare”, spune jurnalistul britanic.

Citiți și:

Explicaţiile jurnalistului Sky News, după reportajul despre traficanţii de arme
Armele prezentate de Sky News nu sunt de asalt. Reacţia postului britanic
DIICOT nu exclude o tentativă de discreditare în privința traficului de arme prezentat de Sky News
Sky News: Traficanţi din România le vând arme tuturor celor care doresc, inclusiv teroriştilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...