Raport final în ancheta #Colectiv: Flăcările s-au propagat mai repede decât se credea

Data publicării:
Interior Colectiv dupa incendiu 9

Astăzi era termenul limită impus de procurori pentru finalizarea acestui raport. Cele trei instituții redactaseră deja câte un raport cu cauzele incendiului, dar procurorii au cerut un supliment de expertiză, cel care a fost predat astăzi.

Au fost luate probe de aer, la 40 de zile după producerea incendiului din clubul Colectiv, iar procurorii nu erau foarte lămuriți dacă substanțele respective, substanțe toxice, au contribuit sau nu la producerea incendiului.

Raportul final arată că substanțele care existau în aer nu au contribuit la declanșarea acestui incendiu. De asemenea, au existat semne de întrebare cu privire la viteza de propagare a flăcărilor. Specialiștii INSEMEX stabiliseră în raportul lor că viteza de propagare a flăcărilor a fost de 2,3 metri pe secundă, iar cei de la Institutul Național de nu au tras nicio concluzie cu privire la viteza de propagare a focului.

Raportul final a stabilit că viteza cu care s-a deschis focul a fost de 3,5 metri pe secundă, mult mai mare decât cea stabilită inițial.

De asemenea, experții arată că artificiile care au fost montate în clubul Colectiv nu au fost poziționate corect. În primul rând, acestea erau destinate strict spațiilor deschise. În plus, au fost poziționate mult prea aproape de stâlpul care nu era ignifug. Ar fi trebuit să existe cel puțin cinci metri între artificii și stâlp.

Experții arată și cum ar fi putut fi evitat incendiul din clubul Colectiv. Ei menționează artificiile care nu au fost amplasate corect, spuma poliuretanică ce nu era ignifugată și care s-a aprins foarte rapid, ca și faptul că în club nu existau stingătoare. Acestea erau într-o cameră alăturată, iar în club a fost găsit un singur extinctor, care era expirat.

Acum, specialiștii spun că acest incendiu putea fi evitat dacă ar fi existat suficiente stingătoare la îndemâna oamenilor care se aflau în club în seara de 30 octombrie 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...