Propunerea legislativă pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, care urmează să fie dezbătută în Senat, prevede ca, la nivelul municipiilor şi oraşelor, o arteră principală de circulaţie centrală să poarte denumirea „1 Decembrie 1918”.
Potrivit proiectului, Ziua Naţională a României va fi marcată de autorităţile publice centrale şi locale şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi ceremonii militare specifice organizate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
În propunerea ministrului Duşa se mai arată că Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat potrivit Legii privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
Parlamentul a proclamat „1 Decembrie” ziua naţională a României în anul 1990, când a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniştri din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională.