Vântul va avea intensificări în nord-vest şi la munte, cu viteze de peste 60 km/h. Vor fi condiţii de polei, iar temperaturile minime se vor situa între minus 5 şi plus 5 grade.
Mâine, vremea se răceşte în toată ţara, iar temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade. Va continua să ningă în zona montană, dar trecător şi în Maramureş, în Transilvania şi în Crişana. În celelalte regiuni, pe spaţii mici vor cădea precipitaţii mixte şi se poate forma polei. Vântul va avea intensificări peste tot, cu vitezele cele mai mari la munte.
Luni, condiţiile meteo se menţin aproape neschimbate, cu vânt şi ninsori la munte, iar în regiunile intracarpatice sunt aşteptate precipitaţii mixte şi polei. De marţi vremea devine deosebit de caldă, mai ales în sud şi în est, unde temperaturile vor urca până la 15 grade Celsius. Trecător vor mai cădea precipitaţii slabe, sub formă de lapoviţă în zonele montane şi ploi izolate prin nord, nord-vest şi centru.
În Bucureşti, cerul va avea înnorări temporare şi este posibil să se formeze ceaţă. Vântul va fi liniştit, iar în zori, temperatura se va situa în jurul valorii de zero grade Celsius.
Aerul rece ajunge şi în Capitală. Mâine, termometrele vor indica cel mult 7 grade, cerul va fi înnorat şi pot apărea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. În a doua parte a zilei, vântul va fi mai alert, iar presiunea aerului va creşte destul de mult.
Luni vântul se menţine intens, iar temperaturile se opresc la 6 grade. Marţi şi miercuri vremea devine deosebit de caldă, temperaturile ajungând până la 14 grade Celsius, valoare cu 10 grade mai ridicată decât cea normală în această perioadă. Vântul se va linişti abia miercuri spre seară.