Primarul comunei Ditrău: Comunitatea noastră nu prea îi acceptă pe cei care vin din afara țării, mai ales cu piele de culoare

Data actualizării: Data publicării:
srilankez ditrau

Revoltă într-o comună din Harghita, unde în jur de 200 de localnici au ieşit în stradă, nemulţumiţi că doi muncitori din Sri Lanka au fost angajaţi la fabrică de pâine. Oamenii din Ditrău se tem să nu vină un „val de migranţi”, care să le pună în pericol siguranţa. Cei doi sunt brutari şi au fost angajaţi cu forme legale, prin intermediul unei firme de recrutare, pentru că patronii nu găseau lucrători în ţară. Puskás Elemér, primarul comunei Ditrău, a declarat la Digi24 că va organiza o dezbatere cu localnicii nemulțumiți, sâmbătă, pentru a răspunde îngrijorărilor oamenilor și va încerca să joace rolul de mediator în acest scandal.


„Eu cred că cea mai mare problemă e dezinformarea pentru că cei doi brutari anagajați legal au fost confundanți cu imigranți. Comunitatea noastră e mai conservativă și nu prea îi acceptă pe cei care vin din afara țării, mai ales cu piele de culoare.

Ieri am avut ședinta cu Consiliul Local unde au apărut vreo 200 de oameni și i-am rugat ca să putem derula ședința normală, sâmbătă, la ora 10 vom ține o dezbatere în căminul cultural și acolo vom dezbate toate problemele, toate îngrijorările lor”, a explicat primarul comunei Ditrău.

„Foarte mulți oameni au plecat în Occident. Cu forța de muncă este mare problema în România și în zona noastră și de aceea au fost angajați acești oameni. 18 angajați ai brutăriei sunt din Ditrău și ceilalți sunt din zonă. De fapt nici din zona nu prea se găsesc oameni care ar lucra la brutărie.

Cred că cea mai mare problemă a fost că firma nu a anunțat din timp ca vor fi angajați acești oameni. Știam eu personal, dar asta trebuia pregătită așa puțin și nu știu cum putem ieși din această situație neplăcută”, a spus primarul comunei, Puskás Elemér.

Cei doi angajați asiatici, Piumal şi Amahinda, au 22, respectiv 49 ani, sunt brutari şi au fost angajaţi cu forme legale, prin intermediul unei firme de recrutare, la cea mai mare fabrică de pâine din regiunea Gheorgheni.

Patronii fabricii din Ditrău spun că au vrut să angajeze forţă de muncă locală, atât din Harghita cât şi din alte judeţe, dar nu au avut succes, motiv pentru care s-au decis să caute brutari şi în afara ţării.

Aşa au ajuns să îi aducă în Harghita pe cei doi brutari sri-lankezi, care au învăţat rapid etapele procesului de producţie, sunt serioşi şi apreciaţi.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...