Primăria Capitalei promite transport public inteligent

Data publicării:
autobuz 168 ratb - ratb.ro

Primăria Capitalei vrea să implementeze în acest an un sistem de transport public integrat care să îi permită călătorului să îşi planifice călătoria.

Călătorii vor putea vedea în timp real locaţia mijloacelor de transport în comun, la fel şi ora exactă la care acestea vor ajunge în staţiile din apropiere.

Atunci când pasagerii vor face un drum cu mai multe legături, vor plăti pentru un singur bilet, iar prețul va fi mai mic decât dacă ar valida separat biletele pe fiecare mijloc de transport. Oficialii Primăriei speră ca măsura să faciliteze transportul în Capitală și către periferie la un cost redus, dar în acelaşi timp să îi convingă pe bucureşteni să nu meargă fără bilet, scrie wallstreet.ro.

În plus, pasagerii au şansa să nu se mai lovească la orele de vârf de problema autobuzelor înghesuite. Prin noul sistem, atât operatorul, cât şi pasagerii ar putea sesiza neregulile care apar în trafic.

Pe baza informaţiilor, rutele ar fi deviate în cazul unor blocaje iar numărul de autobuze şi tramvaie ar fi suplimentat. În staţii ar urma să fie montate monitoare care să afişeze ora şi minutul la care urmează să ajungă mijloacele de transport.

Vor fi necesare investiţii pentru amenajarea actualelor staţii şi dotarea lor cu sisteme de informare, dar, înainte de toate, primăria vrea să pună bazele Autorităţii de Transport Metropolitan. Structura e cea care ar gestiona sistemul şi va face legătura dintre operatorii de transport public.

Directorul Direcţiei de Transport din Primăria Bucureşti a declarat că noua structură de stat ar putea facilita apariţia unor transportatori privaţi dacă oferă preţuri avantajoase. Proiectul face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care se aplică în toate orașele europene.

Transportul în comun din România a rămas în urma celui din Occident, unde autobuzele sosesc la oră fixă de multă vreme. Finanţarea programului s-ar face cu fonduri europene, dar deocamdată e doar la nivel de strategie.

Momentan în staţiile RATB, autobuzele nu doar că întârzie, dar călătorii nu pot cumpăra carduri nici dacă îşi doresc. Regia aproape că şi-a epuizat stocul de carduri de călătorie şi anunţă că pasagerii nu vor primi amenzi dacă nu deţin unul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...