Premierul l-a delegat pe Gabriel Oprea să participe la ședința CSAT

Data publicării:
gabriel oprea-resized-mfax 1

Întrebat dacă va participa la şedinţa CSAT sau dacă a împuternicit o altă persoană să îl reprezinte la această reuniune, Victor Ponta a precizat că l-a desemnat pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe.

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) convocată de către preşedintele Traian Băsescu este programată la o oră la care premierul Victor Ponta are pregătite, din timp, întrevederi cu mai mulţi prim-miniştri, veniţi la Bucureşti pentru reuniunea China-Europa Centrală şi de Est.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea a declarat, luni, că această convocare a CSAT s-a făcut încă din 18 noiembrie, cu acordul premierului, iar speculaţiile pe această temă sunt „complet neadevărate şi răuvoitoare".

„Convocarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de mâine (marţi, n.r.), 26 noiembrie, a fost făcută încă de lunea trecută, 18 noiembrie, şi cu acordul prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, care este şi vicepreşedinte al CSAT", a precizat Bogdan Oprea. Oprea a mai arătat că „orice speculaţii legate de data stabilirii acestei şedinţe sunt complet neadevărate şi răuvoitoare".

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, „caracterul de urgenţă al şedinţei este dat de faptul că bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale trebuie avizate de CSAT înainte de votarea bugetului pe anul 2014 în Parlamentul României".

Bogdan Oprea a menţionat că bugetul de stat pe 2014 a fost depus la Camera Deputaţilor, Camera decizională, abia luni, 18 noiembrie, adică ziua în care s-au făcut şi demersurile pentru convocarea şedinţei, iar puncte de vedere ale instituţiilor implicate au fost depuse la Secretariatul CSAT până vineri, 22 noiembrie.

„Ţinând cont şi de faptul că preşedintele României se află într-o deplasare externă joi şi vineri, dar şi de caracterul de urgenţă al subiectelor aflate pe ordinea de zi, şedinţa CSAT a putut fi convocată doar la începutul acestei săptămâni", a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...