Pregătiri pentru inundații. Lacul de la Orșova a fost secat preventiv

Data publicării:
barca pe uscat

La Orşova, lacul de acumulare de la Porţile de Fier aproape că a fost secat, după ce ecluzele hidrocentralei au fost închise. Acolo s-ar putea deversa o mare parte din apele Dunării, în cazul în care, în zilele următoare, debitul ajunge la cote îngrijorătoare.

În lacul secat au rămas doar gunoaie, iar multe dintre ambarcaţiunile acostate sunt acum pe uscat.

Locuitorii orașului sunt îngrijoraţi că turismul din zonă va avea de suferit.

Potrivit unei convenţii internaţionale, angajaţii de la Hidrocentrala Porţile de Fier I trebuie să golească lacul de acumulare de la Orşova atunci când debitul Dunării depăşeşte 11.000 mc/s, pentru a preveni inundaţiile în localităţile aflate în amonte de baraj.

„Problema în Mehedinși cred că e sub control și prin dirijarea pe care o poate face de la Hidroelectrica, dar și prin măsurile de protejare a localităților limitrofe”, spune prefectul județului, Nicolae Drăghiea.

Hidrologii au emis o avertizare de cod portocaliu de inundații pe Dunăre, pe sectorul Porţile de Fier-Zimnicea valabil până pe 26 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri