„Eu, când spun Ave Maria, mă rog pentru toţi copiii care s-au născut în ultimele 24 de ore, înainte să-mi încep rugăciunea. Cred că nu există nimic mai duios într-o familie ca naşterea unui copil”, spunea Papa Ioan al XXIII-lea într-una din predicile sale.
Papa Ioan al XXIII-lea a rămas în istoria Bisericii Catolice pentru dragostea şi naturaleţea cu care le vorbea oamenilor, dar şi pentru faptele sale din al Doilea Război Mondial.
Născut într-o numeroasă familie italiană, Angelo Gioseppe Roncalli a venit pe lume în 1881 şi a fost hirotonit preot la 23 de ani. Va deveni cardinal în 1953, cu cinci ani înainte de a fi ales să poarte tiara papală. Deşi nu a condus Biserica Romano-Catolică decât cinci ani, între 1958 şi 1963, el este considerat unul dintre cei mai importanţi papi din secolul XX.
„A avut un rol foarte important în acea perioadă sumbră în salvarea multor evrei fabricând, cu știrea Vaticanului, certificate false de botez pentru a-i declara creștini”, explică Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice din România.
Asta se întâmpla pe când nu era încă Papă, ci Monseniorul Angelo Roncalli. Prin intervenții pe lângă autoritățile țărilor neutre, a salvat peste 20.000 de evrei din Europa de Est. O parte dintre ei, evrei din România, o ţară pe care a şi vizitat-o de câteva ori.
La începutul anilor '30, viitorul Papă l-a vizitat pe reprezentantul Vaticanului în România, chiar la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti. Iar peste doar un deceniu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a salvat, pe cale diplomatică, aproape 800 de evrei români deportaţi în Transnistria.
În 1944, în timpul unei misiuni diplomatice în Turcia, Monseniorul Angelo Roncalli a înlesnit trecerea unui vas cu evrei care călătoreau din portul Constanța spre Ierusalim.
Rafael Shaffer, rabinul Federației Comunităților Evreiești din România, povesteşte astăzi cu emoţie cum părinţii săi au fost salvaţi atunci: „Ambii mei părinţi sunt dintre cei 20% care au venit din lagărele de concentrare din Transnistria. Nu primeau nici de muncă, nici de mâncare. N-au avut şcoală acolo măcar, pentru un copil a nu învăţa timp de patru ani e dezastru. Apoi amândoi au dat bacalaureatul, au dat admitere la Medicină şi au reuşit”.
Ioan al XXIII-lea a iniţiat Conciliul Ecumenic Vatican II şi rămâne ca unul dintre cei mai mari luptători pentru pace şi dialog între religii. „El nu a venit numai să aplaneze tensiuni care erau între iudaism şi biserică. El a făcut mult mai mult de atât. A creat pe acest glob o atmosferă că religiile pot discuta”, spune rabinul Rafael Shaffer.
Ioan al XXIII-lea a murit în 1963 şi a fost beatificat în anul 2000. Papa Francisc a semnat decretul de canonizare a lui Ioan al XXIII-lea şi a lui Ioan Paul al II-lea în septembrie anul trecut.