Întrebat dacă se duce, joi, la recepţia de Ziua Naţională pe care o organizează Preşedinţia, premierul a răspuns: „Nu, nu! Merg pe 1 decembrie, este Ziua Națională a României, merg la Arcul de Triumf, la paradă. Mă bucur foarte tare că am reușit să asigurăm mijloacele financiare pentru ca parada să aibă loc”.
„Eu nu mă întâlnescu cu dl Băsescu la Arc, eu mă duc la manifestare, dânsul se duce și el, e o țară liberă...mă rog, aproximativ, dar în mare parte liberă, mai ales când e vorba de manifestații”, a mai spus Ponta.
Întrebat dacă a primit invitație la Cotroceni, Ponta a răspuns: Sincer, nu știu. Probabil. Nu știu”, apoi a adăugat zâmbind: „Nu știam în ce calitate să merg la Cotroceni, în calitate de maimuțică, de porc, de pisicuță, de...să latru sau...nu mi-a scris pe invitație dl Băsescu exact în care din nenumăratele mele întruchipări animale să mă prezint acolo și până nu mă lămurește, lasă-l să stea el cu menajeria lui”.
Solicitat să comenteze apelativele dure pe preşedintele le-a folosit în ultimele zile la adresa sa, Victor Ponta a contraatacat amuzat, în aceeași notă ironică: „M-am gândit că dl. Băsescu n-a prea fost la școală și a fost des la Grădina Zoologică. Și atunci știți cum e, fiecare dă citate din ceea ce se pricepe. A încercat-o pe cea cu căpitanul și cu ofițerul de cart, n-a înțeles lumea exact la ce se pricepe dl Băsescu cu căpitanul și ofițerul de cart și dup-aia a dat-o pe zoologie. Probabil că i-a plăcut zoologia. Acuma, multe lucruri nu i-au plăcut la școală, macar asta”, a încheiat premierul Ponta.