„O placă de beton a căzut peste el. Nu pot decât să-mi exprim compasiunea faţă de familia colegului nostru. Sunt convins că fiecare dintre ei a făcut tot ce a putut astăzi şi ceea ce ştiu să facă cel mai bine de obicei”, declara Daniel Vasile, ieri.
A fost peste puterile pompierilor să-şi salveze colegul. Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti a anunţat cu lacrimi în ochi moartea acestuia şi a povestit cum un perete de aproximativ 80 de metri pătraţi s-a prăbuşit peste colegul său.
Era unul dintre cei aproape 150 de pempieri mobilizaţi să lupte cu frăcările care au cuprins fabrica de încălţăminte din localitatea ilfoveană Jilava. Un incendiu devastator, anunţat foarte târziu.
„Incendiul a fost anunţat foarte târziu. Avem ca reper ora 7:30 de minute, ora la care au fost alocate primele resurse”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
La acea oră fabrica ardea în întregime, iar fumul se putea vedea şi din Bucureşti. Chiar de la sediul Brigăzii de Pompieri a Capitalei, care se află la mai mult de 15 kilometri. 2000 de metri pătraţi ardeau ca o torţă. ca prin minune angajaţii au reuşit să iasă fără a fi răniţi.
„Am plecat eu din faţă, că au ieşit ăştia că arde, am intrat eu înăuntru să mă duc la Dan. Şi am ajuns la uşă la magazie şi pe partea asta, la sirene, deja ieşise prin perete. Şi Nea Radu zicea: nu mai merg pompele, nu mai merg pompele. Nu mai vedeam să ies! Şi am vrut să intru să iau cheia de la post şi era la nea Radu. Şi ăsta, de-a buşilea... Vezi, e chiar între prese vâlvătaia...”, a povestit unul dintre angajați.
Pompierii au intervenit pe toate cele patru laturi ale fabricii, însă fără spor. În depozit erau stivuite cantităţi mari de încălţăminte, mase plastice şi adezivi.
„Intervenţia pompierilor a fost îngreunată atât de cantităţile mari de materiale inflamabile existente în fabrică, cât şi de lipsa apei. Pompierii au fost nevoiţi să-şi alimenteze maşinile de la zece kilometri depărtare. În plus, exista riscul prăbuşirii unui alt perete sau a acoperişului”, relatează Marian rohnean, reporter Digi24.
Şase ore le-au trebuit pompierilor doar pentru a izola incendiul.
„Abia după o jumătate de zi densitatea fumului dă semne să se diminueze, însă munca grea abia acum începe. Autorităţile trebuie să identifice cauza ce a dus la izbucnirea incendiului”, mai relatează reporterul Digi24.
Vor fi trei anchete. Pe lângă cea a incendiului, o echipă de criminalişti va investiga accidentul în urma căruia pompierul şi-a găsit sfârşitul, iar Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului va verifica gradul de poluare.
„(Deci fumul e toxic?) O să stabilim după ce avem rezultatul analizelor. (Care este pericolul în momentul de faţă?) Avem avantajul că ne aflăm la mai mult de un kilometru de zona locuită, astfel încât starea de sănătate a populaţiei este puţin pusă în pericol”, a declarat Brânduşa Orăşanu, Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului.
Fumul gros a ajuns însă şi în zona locuită. Fabrica de încălţăminte aparţine unor cetăţeni italieni. În 2015, inspectorii de mediu au verificat fabrica, dar nu au fost descoperite nereguli. Patronul fabricii care a ars nu deţine o asigurare care să includă riscul de incendiu, anunţă jurnaliştii Profit.ro, care au calculat că valoarea pagubelor ar putea să ajungă la două milioane de euro.