Poliţiştii au reţinut un tânăr bănuit de comiterea a 9 înşelăciuni. Prejudiciul este de aproape 150.000 lei
Data actualizării: Data publicării:
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut un tânăr în vârstă de 25 ani care este bănuit de comiterea a 9 infracţiuni de înşelăciune, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.
„Acesta, în calitate de unic asociat şi administrator al unei societăţi de pe raza localităţii Urecheşti, ar fi indus în eroare mai multe persoane, determinându-le să achite sume de bani în avans pentru livrarea ulterioară de peleţi din lemn, însă fără a-şi onora obligaţiile asumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 147.700 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru, potrivit Agerpres.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 ore iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională.